BN: 12 cadre medicale infectate, plus şase infirmiere!
Joi, 04/30/2020 - 13:16
Numărul persoanelor infectate, în judeţul nostru, tot creşte şi am ajuns la 185! Probabil pentru că e mai multă lume testată! Deocamdată, nu ştim câţi bistriţeni au avut acest virus şi nu au avut habar de el.
În Bistriţa-Năsăud, în 17 martie a fost primul caz, la începutul lunii aprilie aveam vreo 22, iar la fix o lună, pe 18 aprilie, aveam 104 cazuri. De atunci creştem în ritm constant.
În prezent, din cei confirmaţi pozitiv, trei sunt polițiști locali (unul este vindecat), doi sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (unul este vindecat), o persoană este din cadrul Secției de Pompieri Năsăud, o persoană este din cadrul Inspetoratului de Jandarmi Județean, 10 sunt angajați ai ITM Bistrița-Năsăud (3 sunt vindecați), iar una este funcţionar public la Primăria Năsăud.
Până în prezent, doisprezece cadre medicale - patru medici, opt asistenți - și șase persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere) au fost confirmate cu Coronavirus. Printre noile cazuri confirmate cu coronavirus se regăseşte şi o asistentă a Centrului de Dializă Diaverum Bistriţa.
Dintre acestea, șapte au fost declarate vindecate.
Citiţi şi:
- Şapte medici, 10 asistente şi şapte infirmiere, infectate cu coronavirus, în judeţ! Opt s-au vindecat!
- 98 cazuri active în judeţ! Încă un poliţist a fost confirmat cu noul coronavirus!
- 14 persoane din sistemul medical judeţean, din cele 26 infectate, s-au vindecat!
- Un pompier de la Năsăud şi un jandarm, confirmaţi cu noul coronavirus!
- Peste 60 de angajaţi ai Ambulanţei bistriţene, testaţi pentru noul coronavirus!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Când bați porcul, el zice că-l scarpini”, spune un proverb care surprinde o realitate din...
Comentarii
Monia Bindea -
Mie, 21:22
La mulți ani!❤️
Mariana Pecora -
Mar, 19:54
Odihneste-te in pace, draga mea prietena.
Victor și Veronica Știr -
Mar, 19:49
Pierdem un profesor rasat, un intelectual veritabil, un om cu majusculă!
Prezența Dânsei în orice...
POP MIHAELA -
Mar, 16:11
Odihnă veșnică în pace și lumină! Condoleanțe familiei indurerate!
George Carp -
Mar, 10:38
La multi și frumoși ani alături de familie! Mari și Dan Popescu
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Gavrilă Tudor Zinveliu, preot paroh la Bichigiu.
În zi de naştere, adresăm doamnei consilier judeţean MIRELA CÂRCU, urări de sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de cei dragi! La...
Astăzi îl sărbătorim pe Andrei Tarniță, fondatorul Latin Art Dance, omul care a transformat pasiunea pentru dans într-un proiect dedicat oamenilor,...























Adaugă comentariu nou