“BOEMIA” LA “CONEXIUNI”

La Cenaclul "Conexiuni", al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa a avut loc vineri, 26 martie 2010, la ora 17.00, o întâlnire a numeroşilor membri ai cenaclului literar cu scriitoriul Octavian Soviany, doctor în filologie şi profesor de literatură la Colegiul "Ştefan cel Mare" din Bucureşti, alături de tânăra poetă Miruna Vlada, o fost elevă, participantă la concursul de poezie "Gelu Naum", poetul bistriţean Gheorghe Mizgan şi scriitorul Nicolae Băciuţ, director al Centrului Judeţean de Culte şi Patrimoniu al Judeţului Mureş. Întâlnirea a fost moderată de scriitoarea Elena M. Cîmpan, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, care a primit, recent, premiul Editurii "ZIP" la Concursul de Poezie în Limba Română "Îngerul blond", dedicat lui Nichita Stănescu şi organizat de Asociaţia Culturală Adsum. Premierea având loc la Bucureşti, de Ziua Poeziei, la Biblioteca Naţională a României, urmează ca premiul să fie înmânat de către Adina Stoicescu, vicepreşedinte Adsum, săptămâna viitoare, când aceasta va ajunge la Bistriţa.

În prima parte a întâlnirii au fost citite versuri de Octavian Soviany şi Miruna Vlada, în lectura autorilor, mult apreciate de către cei prezenţi, după care a urmat prezentarea de cărţi, în care elementul principal l-a constituit lansarea primei antologii, întocmite de Nicolae Băciuţ, a Clubului Internaţional de Cultură „Boema”, recent înfiinţat, alături de revista de cultură Vatra Veche, nr.3 şi a volumului de poezii „Aripi astrale” al poetului Alexandru Mizgan, din care autorul a recitat mai multe versuri.

Antologia "Boemia" găzduieşte texte ale membrilor Clubului Cultural Internaţional "Boema", înfiinţat în ianuarie la Bistriţa, având ca preşedinte pe Nicolae Băciuţ, se derulează în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, director Nicolae Băciuţ, şi Cenaclul "Conexiuni" Bistriţa, preşedinte Elena Cîmpan. Despre Boema Nicolae Băciuţ afirma: “a fost ideea unei scriitoare foarte harnice şi mereu cu preocupări novatoare, atât în literatură cât şi în arta plastică, Melania Cuc… primul proiect care are termeni concreţi este marcarea Zilei Internaţionale a Poeziei şi lansarea primei antologii a membrilor Clubului, “Boemia”, aparută la Editura Nico din Târgu-Mureş”. Dintre membrii fondatori amintim, alături de cei menţionaţi mai sus, pe Grigore Avram, Oscar Willard Aruniegas Toro Betancourth (Columbia), Florin Bojor, Florin Săsărman, Florin Sângeorzan, Alexandru Cristian Miloş, Cornelia Ardelean, Codruţa Băciuţ, Dumitru Cuc, Traian Parva Săsărman, Victoria Nalaţiu, Radu Ignat, Florentin Archiudean, Ovidiu Pojar, Maria Oltean, Ana Zegrean, Menuţ Maximinian şi alţii.

Ultima parte a întâlnirii a fost consacrată lecturării unor producţii literare proprii, de către autorii prezenţi, incluţi în Antologia Boemia.

Recepţionate de întreaga asistenţă şi comentate de către scriitoarea Elena M. Cîmpan, prof. dr. Dorel Cosma, prof. Vasile Găurean, Florin Avram, Melania Cuc, Victor Ştir şi mulţi alţii, versurile şi prezentarea cărţilor amintite au demonstrat valoarea deosebită a Cenaclului”Conexiuni”. Au mai fost prezenţi scriitorii Al. C. Miloş, David Dorian, Suzana Deac, Ana Zegrean, Eugenia Zăgrean, Virginia Brănescu, Aurel Borgovan, Ştefan Veşcari, Ovidiu Pojar, Ioana Bradea, Ana Dragu, Marin Mălaicu Hondrari, Vasile Filip, Gavril Ţărmure, Ştefan Svoboda şi mulţi alţii, întâlnirea fiind bine motivată şi desfăşurându-se într-o caldă atmosferă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5