Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, la Bistrița, la seminarul „Transformarea digitală – oportunitate și provocare pentru companii și angajați”: Avem doi ani de zile în care trebuie să schimbăm fața României!
Vineri, la Hotelul Ozana, a avut loc evenimentul „Transformarea digitală – oportunitate și provocare pentru companii și angajați”, din cadrul proiectului derulat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Cluj IT Cluster și Business Saga Romania. Invitatul special al acestui eveniment a fost Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
În cuvântul de deschidere, Vasile Bar, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, a mulţumit celor prezenţi pentru prezenţa la seminarul de informare al cărei tematică principală reprezintă transformarea digitală, ca oportunitate şi provocare pentru companii şi angajaţi.
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a punctat câteva dintre transformările economice în era inovării. Ministrul Bogdan Ivan a menţionat că situaţia actuală nu este una foarte bună, România clasându-se pe ultimul loc ca indice DESI (Indicele Economiei şi Societăţii Digitale) la nivel european. Potrivit acestuia, pentru scurtarea timpilor în interacţiunea cu statul, este nevoie de instrumente, de infrastructura de cloud, aplicaţii interconectate. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării are deja lansate şase licitaţii, alte şapte proceduri de achiziţie sunt în curs de lansare, cu o valoare totală de 520 milioane euro pentru sisteme de operare de bază.
Mai mult, pentru a avea o bază de date interconectată – şi la ANAF, şi la Registrul Comerţului, şi la Evidenţa Populaţiei etc. – a fost devansată o altă finanţare importantă, de 520 milioane euro, urmând să fie stabilite primele 30 de instituţii din România care vor „migra” în cloudul guvernamental, prioritate având ANAF.
„Avem rezervate 6 miliarde de euro pentru tot ceea ce înseamnă digitalizarea statului român, în mod direct care sunt în gestiunea ministerului pe care vremelnic îl conduc. Pe de altă parte, e tot ceea ce înseamnă digitalizare separată de PNRR, care e şi în gestiunea altor ministere, dar la care, din punct de vedere tehnic, avem rolul de le a integra la 360 de grade. Trebuie să lucrăm doar interconectat. În această zonă sunt 13.2 miliarde euro pentru toată piaţa de soft şi hardware. Urmează un boom pentru tot ceea ce înseamnă sectorul de tehnologie şi îmi doresc ca cea mai mare parte să fie luată de companiile cu capital românesc şi de antreprenori români. Avem doi ani de zile în care trebuie să schimbăm faţa României”, a declarat ministrul Bogdan Ivan.
În context, acesta a anunţat că Legea achiziţiilor publice în domeniul IT va fi modificată pentru scurtarea timpilor, o hotărâre de Guvern prin care se simplifică 60% din proceduri, urmând să fie adoptată săptămâna viitoare.
În mesajul său, ministrul Bogdan Ivan a mărturisit că prioritatea sa o reprezintă Bistriţa, propunându-le reprezentanţilor mediului de afaceri să promoveze un concept de inovare şi transfer tehnologic printr-un parteneriat public-privat, asta pentru că există un potenţial neexploatat uriaş în domeniul cercetării la nivel public, universitar sau privat. În acest domeniu, România a accesat sub 300 milioane euro, alte 320 milioane euro fiind deblocate recent pentru 16 centre de excelenţă în România. Acesta i-a îndemnat pe oamenii de afaceri bistriţeni să folosească toate oportunităţile de finanţare, atât în domeniul digitalizării, cât şi cercetării şi inovării, pentru a putea răzbi în această lume în continuă schimbare.
Au avut prezentări în cadrul seminarului Liviu Cornel Miclăuș - director executiv OIR PECU NV - Oportunități de finanțare PEO&PIDS 2021-2027; Monica Mureșan - manager proiect inFormat 4.0 - Beneficiile proiectului pentru mediul de afaceri din Regiunile Vest, Nord Vest, Centru ; consultantul Petra Szavics - Scurtă introducere în politicile și mecanismele de finanțare la nivelul Uniunii Europene în perioada de programare 2021- 2027; Cristian Otgon - director executiv Direcţia AM PR 2021-2027 Direcția Evaluare, Selecție, Contractare Proiecte Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) NordVest - Finanțări pentru proiecte de digitalizare /transformare digitală prin PR NV 2021-2027 și Stelian Brad - președinte Cluj IT/DIH4Society - Competențe digitale și servicii suport de transformare digitala (adresate IMM-urilor) prin DIH4Society.
Citiţi şi:
- MInistrul Bogdan Ivan, întrevedere cu Excelența Sa, Giles Matthew Portman, Ambasadorul Regatului Unit în România
- Ministrul Bogdan Ivan: Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este cel mai important proiect de țară al României!
- Ministrul Bogdan Ivan: 30 de baze de date vor fi aduse în cloudul guvernamental! Finanţare prin PNRR, în valoare de 177 milioane euro
- Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, la Topul Național al Firmelor: Împreună putem să transformăm România într-un hub regional pentru inovare și digitalizare
- Ministrul Bogdan Ivan, întâlnire cu Iliana Ivanova, comisar european pentru Inovație: România, hub regional pentru tehnologii emergente!
Comentarii
Minister frate cu cel al Familiei adică ministere inutile evident ca sinecuri pentru marii sprijinitori din teritoriu ale partidelor aflate la putere. Înafară de intenții și declarații pompoase acestea nu își au rostul. Banii din buget oricât or fi ei și de unde ar proveni (venituri sau împrumuturi) pot ajunge direct la instituțiile interesate pentru creșterea productivității prin digitalizare. Cred că domnul deputat calcă ușor-ușor pe urmele unei predecesoare a dumnealui din partid, pricepută în toate cele și ,,băgată" prin mai multe guverne dar de care lumea pare a fi uitat deja.
Iar parada pesedista degeaba!
Adaugă comentariu nou