Bogdan Tuşa, manager interimar al Spitalului Orăşenesc Beclean
Prin Hotărârea Consiliului Local şi din dispoziţia primarului Nicolae Moldovan, Bogdan Tuşa este, de la 1 septembrie 2016, managerul interimar al Spitalului Orăşenesc Beclean. În primă instanţă, preşedintele organizaţiei PSD din Beclean ocupă funcţia de la conducerea unităţii medicale până la organizarea concursului pentru postul rămas liber în urma pensionării dr. Maria Timar şi urmează să demisioneze din legislativul local. La cei 35 de ani, noul coordonator al instituţiei sanitare îşi propune continuarea proiectelor aflate în desfăşurare şi intensificarea colaborării cu administraţia publică a oraşului.
Spitalul Orăşenesc Beclean este situat lângă Drumul Naţional 17, are o capacitate de 244 de paturi și acordă servicii medicale pentru aproximativ 56.000 de pacienți, din care 12.000 sunt locuitori ai oraşului Beclean, iar 44.000 provin din cele 12 comune arondate. Laboratoarele deservesc atât secțiile cu paturi, cât şi ambulatoriul integrat al spitalului.
Adaugă comentariu nou