Botez de poveste pentru îngeraşul unei îndrăgite artiste. Episcopul Macarie l-a binecuvântat pe micuţul Alex
Botez de poveste pentru micuţul Alexandru, fiul tinerei interprete Alina Ceuca. După nunta tradiţională de poveste, în care Alina Ceuca şi-a unit destinele cu Florin Mihali, un alt eveniment deosebit din frumoasa familie s-a aflat sub semnul identităţii româneşti. Astfel, atât mama, cât şi tata, dar şi micuţul Alexandru au îmbrăcat costume tradiţionale. Pentru îngeraşul venit pe lume de curând, bunica, Genuca Ceuca, renumit meşter popular, a cusut hăinuţele de botez cu mare drag, pentru nepoţelul ei, la fel cum a cusut pentru hainele de mireasă ale Alinei. Botezul, la fel ca nunta, s-a aflat sub binecuvântarea episcopului Macarie, Alexandru fiind încreştinat în biserica din Salva. Petrecerea a avut loc la Restaurantul Someşul din Năsăud, în prezenţa a numeroşi colegi de scenă ai tinerei mămici. Urăm micuţului Alexandru să crească mare, într-o lume frumoasă, să aibă o viaţă cu mii de realizări, să fie mereu protejat şi iubit de cei ce-l înconjoară, iar cântecul popular să-i legene copilăria, aşa cum i-a legănat-o şi mamei sale. La mulţi ani!
Citiţi şi:
- Anuţa Motofelea, o mireasă populară. A lipsit motivat de la 20 de ani de Dor Românesc. Azi are nuntă şi botez la micuţul Elias
- (Foto) Anuţa Motofelea, mesaj după nuntă şi botez
- (Video) Nuntă de poveste. Cu dor de casă, Ilie şi Maria Gabor au venit din Dublin, pentru a fi miri în costum popular. Tradiţiile străbunilor au strălucit la Sângeorz Băi
- Sărbătoare la Salva! Sute de oameni au venit s-o vadă pe Alina Ceuca, mireasa populară. Episcopul Macarie a binecuvântat tânăra familie
- În urmă cu câteva minute, una din îndrăgitele interprete a devenit mămică! O frumuseţe de nota 10 a apărut în viaţa ei
Adaugă comentariu nou