Breviar ASTRA Năsăud pe luna august 2025

prof. Ioan Seni, președinte de onoare al Despărțământului ASTRA Năsăud

5 august – trece la cele veșnice președintele Ion Iliescu, cel care a valorificat revoluția din 1989 în favoarea unei democrații originale în care resursele țării au ajuns pe mâna străinilor, marile obiective economice au fost privatizate sau date la fier vechi, după care milioane de români și-au părăsit țara în căutare de lucru, în țară, urmând o stratificare socială utilă doar celor cu foloase necuvenite… Țara s-a orientat spre UE și NATO, evoluând pe bază de împrumuturi, prin care amanetează viitorul. Țara suferă din lipsa elitelor naționale…

6 aug. – Sărbătoarea „Schimbarea la Față” a adunat la Mănăstirea de la Ilva Mare multă lume interesată de cuvântul ziditor al PSS Mitropolit Andrei. Stareța Hristofora și pr. Daniel Ureche și-au primit oaspeții cu multă căldură. S-au bucurat de farmecul acestei zile astriștii ilveni și cei năsăudeni – președinții Ioan Boțan și Ioana Lăpușneanu, Ioan Seni, Sabina Gălan și mulți oaspeți din Basarabia… Rugăciunea este ecoul sufletului…

10 aug. La Biserica „Sf. Nicolae” din Centru – preoții astriști Florin Rusu și dr Lucian Greabu, președinta Ioana Lăpușneanu, Floarea Morar și cantautorul Sorin Găzdac – liderul grupului „Armadia” (Dr Ana Gabriela Seni, Vaida Gavril, Domnica Ilovan, Mariana Sturz, Laura Pop, Nelu Frieș, Vlad Bâta Găzdac), au întreținut mulțimea de creștini prezentă în biserică cu poezie și cântece religioase de certă valoare. Erau în ton cu sărbătoarea zilei: „Potolirea furtunii”… Stăruiți în dragoste frățească (Evrei 13:1).

10 aug. La Biserica „Sf. Constantin și Elena” organiza un Parastas familial astristul Macedon Suciu, după care, la localul „Geea” și-a lansat cartea - „Amintiri de neuitat”, cu referiri la satul copilăriei sale – Leșu: cu anii de școală, cu dascălii școlii, cu preoții bisericii, cu membrii familiei.. Au făcut aprecieri laudative pr. dr. George Celsie, prof. Ioan Seni, vicepreșed. Macedon Tofeni ș.a. „O parte din noi rămâne în locul unde am fost fericiți”.

14 aug. La Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud - manager Ionuț Nistor, avea loc, cu ajutorul primarului Dorin Vlașin (cu premii de 10 000 lei), un  Concurs de „Tinere talente” la care au participat zeci de tineri din întreaga țară, asistați de autoritățile culturale ale județului, conduse de directorul Alexandru Pugna, Meniuț Maximinian și alți specialiști prezenți în juriu. Talentul tinerilor a fost aplaudat și de astriștii năsăudeni prezenți la eveniment. Pentru tinerii talentați s-a deschis astfel, o poartă elegantă a propriului viitor.

15 aug. Sf. Maria era sărbătorită atât la Mănăstirea Nicula, cât și-n fiecare biserică: „Dacă Maica se roagă, Fiul nu întârzie să asculte”… Pentru fiecare suflet care o cheamă din inimă, ea se coboară tainic, cu blândețe de mamă și cu puterea unei regine cerești… „La cine să ne plângem, Stăpână!? Maica Domnului... nu ne lăsa!” Amin!

15-17 aug. La Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești, jud. Suceava a participat președinta ASTREI oraș  Năsăud - D-na președintă Ioana Lăpușneanu, întărind relațiile culturale dintre cele două localități, dintre societățile culturale care promovează frumosul prin cultură.

19 aug. La Muzeul Județean Satu Mare – director dr. Daniela Bălu, își lansa cartea - „Cerșetorul de albastru”, părintele Crin-Triandafil Theodorescu – preot în cartierul năsăudean Lușca, scriitor, cercetător drd, muzeograf și speolog, custodele Peșterii „Izvorul Tăușoarelor”. Prin această carte, părintele Crin ne prezintă cu har sfânt, gândurile sale, deschizătoare a porților cerului din noi spre universul smereniei, credinței și mântuirii, spre Împărăția „Celuipurureadesculț”, acolo unde dragostea nu cade niciodată și toate drumurile duc spre Lumina Învierii. Cartea a fost prezentată de Dna Alice Năstase Buciuta – scriitor, psiholog, dr. în Științe politice, jurnalist, editor al volumului prezent. S-au bucurat toți cei prezenți și așteaptăm aceeași bucurie și pentru astriștii năsăudeni…

27 aug.  Ședință lunară la Cercul ASTRA Josenii Bârgăului unde președintele Mihai Bâltag asigura condiții oportune de rezolvare a problemelor interne de cerc (1/Vizitarea Muzeului sătesc; 2/Expoziția de pictură a astristului Șt. Oltean; 3/ Întâlnire cu custodele Viorel Partene – Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru; 4/ Întâlnire cu maestrul popular Ancuța Pop din Bistrița Bârgăului; 5/ Organizatorice) și mai ales festivitatea de sărbătorire a zilei celor care s-au născut în această lună/ rapsodul Maria Marinela Monda. Bravo lor.

28. aug. Partenerii ASTREI năsăudene – membrii Gintei Latine din Nisporeni, R. Moldova, se întreceau în Festivalul Național de Muzică patriotică, ediția a III-a – „Te cânt patrie și neam”, prin formațiile proprii – „Doina codrilor”/ dirijor Claudia Negură, Ansamblul vocal „Dacii”/ responsabil Gh. Brumaru, Ansamblul vocal „Armonia”/ responsabil Vitalie Murtazin ș.a. S-a exprimat cu credință dragostea de neam, de patrie și tradiție. Felicitări organizatorilor.

28 aug. La Posmuș, în Castelul Teleki, D-na înv. Aurica Someșan/ lider ASTRA local, organiza, împreună cu editorul Radu Barna (Editura Solon Bistrița) sărbătoarea Limbii române și lansarea cărții  sale „Te aștept printre rânduri”, în baza unui proiect reușit împreună cu televiziunile Sângeorz TV și Bistrița TV 21 - redactor jurnalist și scriitor Ioan Lazăr. Au răspuns invitației atât Liga Scriitorilor, cât și Desp. ASTRA, ambele din Năsăud. Au avut intervenții: președinta ASTREI Năsăud, Ioana Lăpușneanu, care a făcut câteva precizări: „Poezia este testamentul vieții, este cheia universului, expresia frumosului, a libertății, a miracolului, iar poezia doamnei Aurica Someșan este harul dat de Dumnezeu. Versurile sale sunt un balsam al sensibilității și surprind în modul cel mai plăcut și elegant capacitatea de creație. Domnia Sa este dotată de Dumnezeu cu talent și har, stăpânind arta scrisului, dovadă - volumul de versuri ”Te aștept printre rânduri”, volum de versuri plăcut și ingenios.” D-l Macedon Tofeni se referă la demersul făcut de scriitorii Al Florin Țene, Corneliu Leu și Ligya Diaconescu la Parlamentul României pentru o lege dedicată „Zilei Limbii Române”, concretizată în Legea 53/2013, care stabilește sărbătoarea pe data de 31 august în fiecare an. Ne prezintă revista Glasul Armadiei, nr. 3(11) – 2025 în care consemnează reușitele celor 42 de membri ai LSN. și părerea președintelui Al Florin Țene, care compară revista „Glasul Armadiei” cu alte reviste literare din Transilvania, apreciindu-i orientarea estetică tradiționalistă prin prioritatea acordată poeziei clasice și portretelor literare. Revista are un rol de arhivare a vieții literare locale  și o deschidere selectivă către diaspora. In același sens s-au pronunțat Mircea Daroși, Ioan și Lucreția Mititean, Ioan Boțan, Ioan Lazăr, Ana și Vișu Vaida, Floarea Morar, Ioana Ilieși, Ana Aurelia Pîntea, Ioan Seni, Radu Ivan, Victor Ivan, Tudor Toma Someșan, Virgil și Lucreția Uilean, Maria Varva, Ionela Hăbălău, Lucia Groza. Au mai avut contribuții la această reușită Cornelia Horobeț, Dr. Ana Gabi Seni, Valer Mureșan și soția, Sabina Gălan, Ovidiu Maghiar și Aurica Someșan/ loco

29 aug. Societatea culturală ASTRA Năsăud sărbătoarea la Sediul ASTREI, care protejează Galeria celor 21 de academicieni năsăudeni, atât Ziua Limbii române, cât și comemorarea lui Liviu Rebreanu, la cei 81 de ani de la moartea sa, printr-un proiect Program devenit realitate prin strădania președinților Ioana Lăpușneanu, care a vorbit despre frumusețea limbii române prin poezie și creații literare, și Ioan Boțan, care a adus noi și consistente mărturii despre calvarul lui Liviu Rebreanu de-a lungul vieții sale.. Festivitatea s-a împlinit mai devreme cu două zile, din cauze obiective. Au intervenit plăcut, cu informații consistente col. r. Ioan Șeu, prof. Ioan Seni, familia Ana și Vișu Vaida, Floarea Morar, Radu Ivan, Ioan Lazăr, Livia Rebreanu – învățătoare, care s-a înscris cu această ocazie în ASTRA. S-au bucurat de această reușită și alți astriști: Elisabeta Albu, Ana Ciliboaie, Floarea Sermeșan, Luminița Goga Mărieș, Viorel Taloș, Maria Ileni, Sânzâiana Hădărău, Ovidiu Maghiar ș.a. care s-au simțit bine în atmosfera astristă dominată din plin de recitări și de cântece interpretate împreună, cu poezii cântate, care îți ating inima, îți trezesc amintiri și te poartă în lumi pline de emoție. Fiecare vers era o vibrație, fiecare strofă era un univers, încât noua poetă a LSN/ Ana Auraș Pîntea se exprima cu o zi în urmă, apoteotic, spunând: „Mi-ați pus pe frunte aripi ce cuvântă,/ m-ați ocrotit cu raze de senin,/ am simțit cum limba noastră se avântă/ prin glasul vostru dulce și divin”.  La marea bucurie prilejuită de sărbătoarea Limbii Române, noi, astriștii constatam încă o dată că „înfumurații se văd și se consideră întotdeauna autosuficienți”.

31 aug. La Biserica nr. 1 Centru, prin bunăvoința preoților Florin Rus și dr Lucian Greabu, Grupul „Armadia” condus de cantautorul Sorin Găzdac, prezenta pentru credincioșii prezenți în Biserică, un buchet de pricesne dedicate Mântuitorului și un buchet de imnuri poetice dedicate Limbii Române. Felicitări tuturor – organizatori și împlinitori.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5