Bugetul local a fost suplimentat cu peste 1,8 milioane de lei
Consiliul Local Beclean a aprobat în şedinţa din luna octombrie o suplimentare de 1.882.000 de lei la bugetul local, ca urmare a sumelor primite din surse guvernamentale şi în urma actualizării veniturilor proprii ale bugetului local. Pentru repartizarea acestor bani au fost avut în vedere obiectivele şi activităţile cuprinse în bugetul local pentru care administraţia locală a considerat că e nevoie de finanţări suplimenare sau mai urgente. Astfel, activitatea proprie a autorităţii executive a primit o finanţare de 90.000 de lei, pentru susţinerea cheltuielilor de capital şi a celor materiale. De asemenea capitolul "Alte servicii publice generale" al bugetului local a fost suplimentat cu suma de 51.000 de lei, drept cheltuieli materiale pentru alegerile parlamentare din luna noiembrie, dar şi pentru activităţile şi serbările de sfârşit de an. Pentru activitatea din învăţământ s-au alocat 548.000 de lei, din care 491.000 de lei cheltuieli de personal şi 57.000 de lei cheltuieli pentru plata utilităţilor. De atenţia administraţiei locale a beneficiat şi domeniul culturii, recreării, religiei unde au fost aduse majorări ale sumelor bugetului cu 280.000 de lei, cu scopul sprijinirii tuturor solicitărilor venite din partea cultelor religioase şi a bisericilor care fac lucrări de construcţii şi consolidare a lăcaşurilor de cult. Capitolul locuinţelor şi al serviciilor de dezvoltare publică a suferit unele modificări de alocare de fonduri, astfel că s-a majorat cu 200.000 de lei obiectivul de etajare a blocului social, luând în calcul că finanţarea de la bugetul de stat s-a diminuat cu 100.000 de lei. Totodată, s-a aprobat finanţarea cu 40.000 de lei pentru proiectul de la noul bloc ANL ce se va construi la Beclean. Tot la rectificarea de buget din luna octombrie a fost majorată cu o alocare de 100.000 de lei contribuţia Becleanului la programul PHARE de creştere a potenţialului balnear în zona băilor Figa. Pentru activitatea de protecţie a mediului şi curăţenie au fost realizate suplimentări la buget de 60.000 de lei, pentru activitatea de salubrizare şi intervenţiile la groapa de gunoi a oraşului. La capitolul străzilor s-au alocat 440.000 de lei, ponderea principală având-o cheltuielile de capital la obiectivele de pavare a străzilor, dalare de şanţuri şi alte cheltuieli pentru pietruiri şi plombări. Fondurile pentru activitatea de asistenţă socială s-au majorat cu 136.000 de lei, din care se susţine pe de o parte transferul din bugetul local pentru persoanele cu handicap de la centrul din Beclean, cu suma de 30.000 de lei, iar pe de altă parte se susţin cheltuieli de asistenţă socială pentru familie, copii şi pentru prevenirea excluderii sociale, cu suma de 106.000 de lei.
Citiţi şi:
- Rectificarea de buget – „mărul discordiei” între consilierii judeţeni
- Detalierea bugetului local năsăudean
- Bugetul oraşului Năsăud- 24.134.000 de lei
- La sfârşit de an, Centrul Judeţean pentru Cultură, CS Gloria şi Direcţia de Asistenţă Socială au primit în dar…bani
- Bugetul judeţului, rectificat. În studiu, piste pentru biciclişti de la Salva şi Rebrişoara către Năsăud
Adaugă comentariu nou