Bunuri în valoare de aproximativ 8000 de euro, recuperate în urma unor percheziții la Borşa
Marţi, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuatd ouă percheziții domiciliare la locuințele unor persoane din Borșa, județul Maramureș.
Activitățile au vizat documentarea activității infracționale într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în noaptea de 23/24 aprilie a.c., un tânăr de 27 de ani, din Borșa, ar fi sustras 16 elemente metalice de supraînălțare, din oțel și aluminiu și centurile cu care erau legate. Bunurile, în valoare de aproximativ 8000 de euro, ar fi fost sustrase de pe o semiremorcă care aparține unei societăți comerciale și care era parcată pe raza localității Romuli.
La percheziții au fost descoperite și ridicate toate bunurile reclamate ca fiind sustrase, iar prejudiciul, în valoare de aproximativ 8000 de euro, a fost recuperat în totalitate. Cercetările sunt continuate de către Secția 6 Poliție Rurală Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Citiţi şi:
- Percheziţii la un bărbat din Lechinţa! Bunuri în valoare de 8000 de lei recuperate de polițiști
- Cinci tineri din Borşa, reţinuţi pentru furt! Bunurile au fost recuperate
- Doi bărbați din Bistrița Bârgăului, reținuți de polițiști în urma unor percheziții
- Trei bărbaţi reţinuţi după ce au furat bani și bijuterii din casa unui bistriţean
- Patru persoane reținute pentru 24 de ore, în urma unor percheziții întzr-un dosar de furt calificat
Adaugă comentariu nou