Buzoian la furat în Şanţ
Sâmbătă la ora 7.00, poliţiştii postului de poliţie Şanţ au fost sesizaţi de că în noaptea de 06/07.08.2010, autori necunoscuţi au sustras un autoturism ce era parcat în faţa locuinţei proprietarului. Autoturismul avea portierele închise dar neasigurate şi cheile în contact. Autoturismul a fost găsit în scurt timp de poliţişti, pe strada Poderei din localitatea Şanţ. În urma investigaţiilor efectuate de oamenii legii a fost identificat făptuitorul furtului în persoana lui Iulian S., de 36 ani, domiciliat în comuna Glodeanu Sărat, judeţul Buzău. Cu ocazia extinderii cercetărilor s-a stabilit că acesta a mai sustras bunuri din alte două autoturisme parcate pe raza localităţii Şanţ. Cercetările continuă de poliţiştii postului de poliţie Şanţ şi poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale cu autorul în stare de reţinere pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat la Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă.
Adaugă comentariu nou