Cadouri pentru cei peste 1000 de juniori ai CS Gloria 2018 BN! Președintele Moldovan: Susținem performanța, o încurajăm să crească!

Sala Polivalentă a găzduit, sâmbătă, sărbătoarea de final a Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Alături de micuții sportivi, au fost președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, vicepreședintele CJ - Ciprian Kecskes - Simionca, deputatul Bogdan Gruia Ivan, președintele clubului, Eugen Cosma, antrenori, oameni de bine care au sprijinit acest eveniment.
"Dar din dar se face magie. Peste 1000 de cadouri, sportivii Gloria Junior și magia Crăciunului au umplut Sala Polivalentă și ne-au arătat frumusețea marii familii CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Așadar, ajutoarele moșului de anul acesta, ROMBAT și Leoni Wiring Sistems au oferit celor peste 1000 de sportivi juniori, afiliati CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, cadouri, dar și o imagine emoționantă a pepinierei performanței din județul nostru.
Căci despre aceasta este frumusețea sărbătorii Crăciunului, despre familie, puterea de a dărui, întoarcerea în comunitate din ceea ce ea ți-a oferit, răsplata și încurajarea celor mici, dar și speranța binelui.
Noi susținem performanța zi de zi, iar bucuria cadourilor de Crăciun o răsplătește și o încurajează să crească.
Magia Binelui să ajungă-n casele tuturor!", a declarat președintele Emil Radu Moldovan,

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5