Cadre didactice şi funcţionari publici de pe Valea Ilvei specializaţi ca formatori la Karuna Training Bistriţa

drd. Tiberiu Irimia

Peste 40 de cadre didactice şi funcţionari publici de pe Valea Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, au participat în luna aprilie a.c. la programul de specializare pentru ocupaţia de Formator organizat de Karuna Training Bistriţa. Cursurile s-au desfăşurat la Căminul Cultural Lunca Ilvei, beneficiarii provenind de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Lunca Ilvei, Şcoala Gimnazială Leşu, Primăria Lunca Ilvei, Primăria Măgura Ilvei şi Primăria Poiana Ilvei. Activităţile educative susţinute de lector drd. Mariana Irimia au fost bine primite, primarul de Lunca Ilvei, Flaviu Lupşan, subliniind că „acestea au răspuns optim necesităţilor de dezvoltare personală şi profesională, cursul de Formator umplând anumite goluri existente inerent în activitatea de zi cu zi a funcţionarilor publici”. Ideea edilului a fost completată şi de directorul Şcolii Gimnazială Nr.1 Lunca Ilvei, prof. Ionel Balea, acesta afirmând că „prezenţa Karuna Training în zonă a fost un succes, la fel ca şi organizarea cursului de Mediator Şcolar derulat la noi luna trecută de acelaşi furnizor”. Programul de formare profesională s-a încheiat cu un examen, comisia alcătuită din Gabriela Moldovan, inspector principal Primăria Bistriţa-preşedinte, Floarea Todica, manager Complexul Comercial Winmarkt Bistriţa şi drd. Mariana Irimia-membri notând exigent răspunsurile şi proiectele cursanţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5