Câinele buldog nervos şi… pe stradă

Nu-mi dau seama cum a scăpat din colibă sau din lesă şi s-a luat la plimbare animalul liber pe stradă, să se mai răcorească după atâtea zile de lanţ. Era chiar un pic nervos şi pus pe harţă. Merge agale şi cum trece aşa, cugetând filosofii, un pui de găină trece prin apropiere. Trece şi nu spune nimic, o vorbă acolo, cum e la oameni. Se opreşte buldogul pe loc şi i se urcă în minte aşa o enervare: cum îşi permite un nimica de pui să dea dovadă de impoliteţe? Se luă după el şi-l luă la întrebări:

-Măi, pui!

-Cu mine vorbeşte domnul? crâcni puişorul.

-Cu tine, măi! Nu te-a învăţat mama ta să saluţi când treci pe lângă cineva mai mare ca tine?

-Iartă-mă -zice puiul-_ eu n-am mamă, m-am născut la incubator şi n-am învăţat prea multe.

-Aşa-i măi! Du-te-n pace mai departe! Dar s-o-nveţi de la mine!

-Da, domnule! îngăimă puiul.

O ia la drum buldogul nostru mai departe şi tot ar vrea să se ia la harţă cu cineva. Vede pe o poartă afişul: ,,Câine rău!” Aici e de mine! îşi spuse el.

Dădu cu botu-n poartă, care se şi deschise, gata să vadă care o fi câinele acela aşa de rău şi cu care ar putea face o îmbrânceală , că aşa avea chef de o bătaie,ceva… Când acolo zări un căţeluş, un pechinez mic şi drăguţ. Urlă la el:_

-Mă, tu eşti câinele ăl rău? Zi!! De ce eşti rău?... Aud??

- Sunt lău fiindcă nu pap tot din falfulie…murmură pechinezul.