Călcat de remorcă

Marţi la ora 2112 pe D.J.173 – Orheiu Bistriţei, Dumitru C., de 56 ani, domiciliat în comuna Cetate, sat Orheiu Bistriţei a condus un tractor în direcţia de deplasare spre Jelna, tractând două remorci încărcate cu baloţi de paie. În faţa unui imobil din localitate, Sorin D., de 20 de ani, (care se afla în partea din spate pe încărcătura primei remorci) a aruncat un balot de paie înspre imobil moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut sub roţile din dreapta a celor două axe ale remorcii din spate fiind călcat în zona abdominală. Din accident a rezultat rănirea tânărului care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bistriţa Năsăud unde a fost diagnosticat cu: ,,Politraumatism, TCCA, comoţie cerebrală, contuzie toracică, contuzie abdominală, plagă escoriată parietală stângă” fiind internat în cadrul Secţiei Chirurgie. Conducătorul tractorului şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ la ambii şi i s-au recoltat probe biologice de sânge conducătorului tractorului în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă de către poliţiştii Biroului Rutier Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5