Căminul Cultural Dumbrăveni, inaugurat pe ritmuri populare

Nu mai puţin de 3 miliarde a investit Primăria Ciceu Giurgeşti în renovarea Căminului Cultural din Dumbrăveni. Atât interiorul, cât şi exteriorul arată acum la standarde europene. Locuitorii se vor bucura, de acum, la evenimentele din Dumbrăveni, de o instituţie culturală care a căpătat o altă faţă. Alături de primarul Constantin Rusu şi de săteni, au fost prezenţi prefectul Cristian Florian, vicepreşedintele CJ – Luca Iancu, administratorul judeţului – Vasile Negruşeri, inspectorul şcolar general – Vasile Marc, deputaţii Radu Moldovan şi Ioan Ţintean, senatorul Dănuţ Prunea. În cinstea dumbrăvenilor, ansamblul profesionist „Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură a realizat un spectacol extraordinar, prin prestaţia artiştilor Domnica Dologa, Alexandru Pugna, Mirela Petruş, Veronica Bălan, Ioachim Spân, Cristina Retegan, Ioan Dordoi şi Felix Gălan. După cum ne declară Ioan Simionca, director adjunct CJC, sala Căminului Cultural a fost arhiplină, spectatorii aplaudând evoluţia artiştilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5