Campania de donare de sânge - „Donez din dragoste de ţară”
Militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată General GRIGORE BĂLAN” participă în perioada 7-11 noiembrie 2016, la campania de donare de sânge „Donez din dragoste de țară”.
Această campanie este iniţiată de către Ministerul Apărării Naţionale şi își propune atât creșterea rezervelor din Centrele de Transfuzie Sanguină prin contribuția donatorilor din sistemul militar, cât și sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanța donării de sânge. Acest produs biologic vital este nepreţuit având în vedere că, deocamdată, nu s-a descoperit un înlocuitor al sângelui, iar dăruirea lui vine în sprijinul salvării de vieţi omeneşti.
Militari voluntari din garnizoanele Bistriţa şi Prundu Bârgăului, donează în perioada menţionată, sânge, cu speranţa că gestul lor umanitar va salva multe vieţi omeneşti, va aduce un dram de speranţă şi va alina suferinţe.
Campania „Donez din dragoste de țară”, care are loc în contextul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Veteranilor, se va desfășura, la nivelul garnizoanelor Bistriţa şi Prundu Bârgăului, în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Judeţean Bistriţa - Năsăud.
Text: Locotenent colonel Cristian Mariş
Foto: Caporal Robert Pop
Citiţi şi:
- În perioada 10-13 aprilie, campanie de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița, un proiect al organizației studenților mediciniști Cluj-Napoca
- FII EROU, FĂ UN CADOU!- campanie națională de donare de sânge
- Liceul Tehnologic Lechinţa în cadrul proiectului “Donează sânge- salvează o viaţă”
- Donare de sânge, Ştafeta veteranilor, îngrijirea Cimitirului Eroilor, acţiuni premergătoare Zilei Armatei României
- Bravo, militari bistriţeni! În stradă luptând împotriva răspândirii coronavirusului, dar şi la donat sânge!
Adaugă comentariu nou