Candidaţii PNL de la parlamentare, lansaţi la Bucureşti
Partidul Naţional Liberal şi-a lansat, ieri, la Sala Polivalentă din Bucureşti, candidaţii validaţi de conducerea formaţiunii pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. La evenimentul care s-a desfăşurat în prezenţa a peste 7.000 de liberali - primari şi consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene, membri ai conducerilor organizaţiilor locale, parlamentari, miniştri, secretari de stat etc. – a participat şi o delegaţie de 100 de membri PNL din Bistriţa-Năsăud, condusă de liderul judeţean Ioan Turc.
“Procesul de desemnare a candidaţilor PNL pentru Parlament a respectat principiile înnoirii şi profesionalizării clasei politice prin deschiderea partidului către societatea civilă”, a declarat preşedintele PNL BN, deputatul Ioan Turc, printre personalităţile vieţii publice, care au acceptat să candideze sub sigla PNL numărându-se Petre Roman (un colegiu senatorial din Europa), Florin Călinescu (Argeş - Senat), Dida Drăgan (sector 2), Mihai Pocorschi (Tulcea), Nicolae Furdui Iancu (Arad - deputat).
Pentru cele patru colegii uninominale de la Camera Deputaţilor, PNL Bistriţa-Năsăud îi propune pe deputatul Ioan Turc – Colegiul 1 (Bistriţa şi Livezile), consilierul judeţean Ioan Deneş - Colegiul 2 (Beclean), consilierul judeţean Dorin Popescu – Colegiul 3 (Năsăud) şi directorul executiv al DGFP BN, Ioan Ţintean - Colegiul 4 (Prundu Bârgăului). La Senat, liberalii intră în cursa electorală cu secretarul de stat Valer Bindea în Colegiul 1 şi omul de afaceri Valer Sâmihăian în Colegiul 2.
Citiţi şi:
- Pe ultima sută de metri, liberalii s-au prezentat şi ei la BEJ
- Alegeri parlamentare, candidaţii de ieri. Ultimele retuşuri: Alin Seserman, candidatul ARD pentru Colegiul 1 Camera Deputaţilor
- Ioan Turc și Robert Sighiartău, lansați în cursa pentru alegerile locale! ACASĂ ESTE VIITORUL! Liberalii din Bistrița-Năsăud, alături de candidați
- PNL: „Nu vrem să avem o campanie murdară”
- Partidul Ecologist Român B-N îl susţine pe liberalul Ioan Turc în Parlamentul României
Adaugă comentariu nou