Caracteristicile diferitelor tipuri de parchet și cum să alegi produsul potrivit

Parchetul este unul dintre cele mai elegante tipuri de pardoseli, datorită aspectului sofisticat, dar totuși atât de simplu. Parchetul este însă de mai multe feluri, iar dacă vrei să alegi tipul potrivit de parchet, trebuie să ai în vedere caracteristicile acestuia și nevoile proprii. 

Parchetul este soluția practică de acoperire, în interiorul casei, în zonele de living, dormitor, hol și birou. Sunt persoane care optează pentru a avea parchet în toată casa, mai ales că se găsește în multe variante și culori, uneori imitând gresia. În plus, parchetul se întreține ușor și este durabil. 

Parchetul laminat

Parchetul laminat este una dintre soluțiile rapide pe care le poți adopta pentru amenajarea locuinței, fiind o acoperire calitativă, cu rezistență deosebită în timp. Elementele de parchet de la Grand Secret sunt perfecte pentru acoperirea suprafețelor aferente dormitoarelor, holurilor sau livingurilor, deoarece oferă un aspect deosebit al pardoselilor, care se păstrează foarte bine în timp, atunci când este și bine îngrijit. 

 

În plus, parchetul laminat îți mai oferă și alte beneficii. 

Instalare ușoară

Parchetul laminat se instalează cu ușurință și nu necesită operațiuni dificile de mentenanță. În general pardoselile laminate sunt acoperite cu un strat de rășină care le asigură luciul, iar acest lucru conferă parchetului un aspect special, elegant și rafinat, care se potrivește camerelor, indiferent de stilul ales pentru acestea. 

Rezistență și durabilitate

Parchetul laminat este mai subțire decât celelalte tipuri de parchet și astfel are și o greutate mai mică. Parchetul laminat se poate folosi și pentru trafic mediu și intens, iar unele modele moderne de parchet laminat rezistă foarte bine, chiar și în medii cu umiditate mai ridicată, precum în cazul bucătăriilor sau al băilor.

Pardoseală economică

Parchetul laminat este una dintre cele mai accesibile pardoseli, la nivel de costuri, iar acest lucru este deosebit de avantajos pentru că poate reduce cheltuielile cu amenajarea locuinței. 

Parchetul stratificat

O opțiune foarte bună pentru amenajarea pardoselilor este parchetul stratificat. Acest tip de parchet este potrivit chiar și pentru utilizare în cazul instalării unui sistem de încălzire în pardoseală, pentru că temperatura nu afectează structura lemnoasă.

Confort și estetică

Parchetul stratificat este realizat din două bucăți de lemn prinse cu ajutorul cleiului, iar acest lucru conferă acestui tip de parchet rezistență și durabilitate. 

În același timp, pentru că vorbim despre lemn real, se remarcă frumusețea în sine a materialului, dar și a suprafețelor finale acoperite cu parchet.  

Mentenanță ușoară și rezistență mare în timp

Pentru a avea grijă de acest tip de parchet nu trebuie să depui eforturi foarte mari, deoarece prin procesul de realizare al elementelor de parchet acestea capătă rezistență sporită. 

Parchetul stratificat poate fi readus la viață prin procese specifice de șlefuire, atunci când suprafața acestuia nu mai este la fel de strălucitoare ca la început. 

Uzura normală a suprafețelor poate conduce adesea la diminuarea aspectului lucios al parchetului. Așa cum precizam anterior, în cazul parchetului stratificat se poate interveni pentru remedierea suprafețelor, atunci când suprafața exterioară a fost deteriorată în timp sau zgâriată cu mobila mutată prin încăpere. 

Parchetul din lemn masiv

O opțiune la fel de bună dacă vrei o pardoseală solidă, este parchetul din lemn masiv. Acest tip de parchet înglobează caracteristici ridicate de rezistență și de durabilitate, grație procesului de realizare a plăcilor de parchet. 

Pentru obținerea parchetului din lemn masiv sunt unite, de cele mai multe ori, trei bucăți din lemn, dispuse pe direcții diferite, închegate cu clei, astfel încât să capete un plus de rezistență.

Parchetul din lemn masiv rezistă o viață, însă la nivel de costuri este una dintre cele mai scumpe opțiuni de acoperire, iar din acest motiv majoritatea oamenilor preferă parchetul laminat sau parchetul stratificat, deoarece acestea sunt opțiuni cu mult mai avantajoase din punct de vedere financiar.

Cele trei tipuri de parchet te pot ajuta să obții un aspect deosebit în interiorul casei tale și să te bucuri de un plus de confort, indiferent de modul în care îți amenajezi locuința. Alege parchetul potrivit în funcție de caracteristici, dar și de elementele care țin de rezistență și costuri, astfel încât să te poți bucura de confort, funcționalitate și utilitate. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5