Caravana de Toamnă “Bucurie în Mișcare” ajunge în 2 octombrie la Reteag

Programul Bucurie în Mișcare, cel mai amplu program de promovare a sportului de masă din România ajunge în Reteag în data de 2 octombrie 2024. Cei mici și cei mari deopotrivă sunt așteptați la mișcare între orele 11:00 - 15:00 pe terenul de sport din Reteag.

Programul zilei va cuprinde multiple spații de mișcare, de la zone dedicate sporturilor de tip fotbal, baschet, tenis cu piciorul, volei, badminton, tenis de masă, la zone cu jocuri de precizie, trasee de ștafete și activități pe echipe. În zona de scenă vor avea loc demonstrații ale unor cluburi locale sau zonale, din diverse arii și discipline sportive. Participarea este gratuită. Alături de sponsorul principal al programului, Kaufland România, caravana rurală este organizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Reteag și a Școlii Gimnaziale “Ion Pop Reteganul” Reteag.

În cadrul Bucurie în Mișcare ne-am propus, să readucem bucuria și responsabilitatea mișcării la cât mai mulți oameni. Până în prezent, Bucurie în Mișcare a ajutat peste 1 milion de copii, tineri și adulți să experimenteze bucuria sportului individual și organizat, cu impact pozitiv pe multiple planuri, în sute de comunități din România. Fiecare proiect din cadrul programului nostru ne dorim să atingă unul sau mai multe dintre cele 4 arii cheie pe care le urmărim. Și în cadrul Caravanei de toamnă vrem să facem acest lucru astfel:

  • GENERAȚII MAI SĂNĂTOASE - un aspect important al comunicării acestei campanii este acela de corelație între sport și sănătate;
  • SPORTUL - UN MOD DE VIAȚĂ - peste 500 de activități sportive integrate;
  • INCLUZIUNE ȘI IMPACT SOCIAL - oferirea unei platforme de activități destinate și grupurilor defavorizate din comunitățile vizitate;
  • MODELE DE LEADERSHIP SPORTIV - invitați sportivi și antrenori din diverse discipline, cluburi sportive diverse (rugby, fotbal, tenis de masă, oină, etc).

Caravana de toamnă Bucurie în Mișcare este ultimul proiect major al acestui an, prin care vizităm 23 de localități din tot atâtea județe, iar prin intermediul celor 23 de evenimente de-o zi, ne-am propus să interacționăm cu aproximativ 35.000 de copii, tineri și adulți pe tema importanței sportului și a unei vieți sănătoase. Caravana Bucurie în Mișcare va parcurge următorul traseu:

START: 30.09 - Apahida, Cluj >> 1.10 - Zimbor, Salaj >> 2.10 - Reteag, Bistrita >> 3.10 - Chetani, Mures >> 4.10 - Galda de Jos , Alba >> 5.10 - Hălmagiu, Arad >> 6.10 - Orastie , Hunedoara >> 7.10 - Dumbrava, Timiș >> 8.10 - Zăvoi, Caraș Severin >> 9.10 - Schela, Gorj >> 10.10 - Vaideeni, Vâlcea >> 11.10 - Leleasca, Olt >> 12.10 - Mioveni, Argeș >> 14.10 - Ion Luca Caragiale, Dâmbovița >> 15.10 - Albești Paleologul, Prahova >> 16.10 - Fundeni , Buzău >> 17.10 - Golești, Vrancea >> 18.10 - Cosmești, Galați >> 19.10 - Bârlad, Vaslui >> 20.10 - Itești, Bacău >> 21.10 - Săbăoani, Neamț >> 22.10 - Ruginoasa, Iași >> 23.10 - Iacobeni, Suceava.

Despre Bucurie în Mișcare

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite

Nu facem suficientă mișcare - mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Trebuie să învățăm să ne reconectăm - socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară - în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).

Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5