Paralele poliţiste peste meridiane

Cazul ELODIA în (posibilă) variantă americană (familia Gordon şi Carolyna Park)

Un orăşel liniştit pe Valea fluviului Mississippi, aproape de lacul Canneston, nu foarte mare, dar înconjurat de copaci şi vegetaţie, pe care adesea tânăra familie se plimbă şi mai ales mister Gordon, care îşi ţine un jurnal al activităţilor sale cu barca. I-a pus chiar o mică velă pe care vântul o umflă cu veselie în zilele prielnice. De la o vreme, Gordon e foarte afectat, convins de fapte clare că soţia, mai tânără ca el cu douăzeci de ani, îl înşeală. Ba chiar are mai mulţi amanţi. E o dezamăgire cumplită şi în sufletul lui cătrănit şi-a făcut tot mai mult loc o idee demonică: …s-o omoare.

Decât să o ştie în braţele altora, mai bine…

Zis şi… făcut, căci într-o fatidică zi, a ucis-o cu o lovitură plină de ură, a împachetat-o într-un sac de plastic negru, l-a legat cu sfoară şi i-a mai atârnat ceva greutăţi – o piatră de lângă casă şi o dală grea. A pus-o-n maşină şi s-a dus pe lac. A vâslit, a văzut că nu era nimeni pe acolo şi a dat drumul femeii spre fundul lacului. S-a întors apoi liniştit acasă după cumplitele momente de încordare. Era o zi de vară a anului 1974…

Seara, copiii, trei copii, i-au pus teribila întrebare: “Unde este mama?” “Nu ştiu, poate o fi cu vreunul din iubiţii ei”, a dat el răspuns.

A doua zi aceeaşi înfiorătoare întrebare şi… acelaşi răspuns, plus adausul: “Nu cred că o să mai vină”. Au trecut şase săptămâni până când omul s-a dus la poliţie să reclame dispariţia soţiei. Anchetă, inclusiv pentru soţul în cauză, căutări febrile. Femeia… nicăieri… şi iar căutări. Soţul a spus poliţiştilor ceea ce le-a spus şi copiilor, că “o fi cu vreunul din numeroşii ei amanţi”. Bănuieli puternice au căzut asupra soţului cu gândul unei posibile tragedii familiale relativ frecvente la cei cu diferenţe mari de vârstă şi căsătoriţi. Pentru ce a reclamat abia la şase săptămâni? Dar, în lipsa cadavrului, legislaţia americană nu permite ca cineva să fie acuzat de crimă.

Au trecut… 21 de ani.

Da, 21… Gordon s-a recăsătorit, ba chiar de două ori, şi-a văzut de ale sale. Cu prilejul unei cercetări făcute de scafandrii poliţiei, în lacul Canneston a fost găsit acoperit de mâl… un cadavru, ambalat într-un sac, legat cu sfoară cu multiple noduri marinăreşti. Analizele medicale, cu tehnica avansată, au stabilit fără putinţă de tăgadă că este Carolyna Gordon, soţia d-lui Park. Arestat, interogat îndelung… omul tăgăduia. Nu el. Cu ce l-ar fi putut acuza? Deţinut în închisoarea Preston, va trebui eliberat, iar ancheta închisă din nou.

Peste trei ani, un procuror zelos redeschide cazul şi caută noi probe.

În lac. Acolo trebuie să se afle cheia. Se află piatra mare şi dala cu care fusese legat pachetul. Cercetarea geologică stabileşte fără îndoială că sunt la fel cu celelalte pietre din grădina lui Gordon.

Cu dala nu prea merge, parcă, dar acuzatul neagă totul. Putea să o facă altcineva şi să-l incrimineze. Trebuie să fie eliberat din nou. Cazul pare de nerezolvat, când se iveşte o probă absolut neaşteptată.

Familia Young – soţ şi soţie – îşi aduc aminte că în 1974, într-o zi de vară, veniseră cu maşina lângă lacul Canneston şi au văzut o barcă şi un individ cu ochelari care… după precauţii, mereu privind în jur şi la cei doi cu maşina, a aruncat în apă un pachet negru, ambalat.

Gordon Park este arestat din nou, adunându-se toate probele. Neagă şi acum totul, cu acel calm pe care-l dă scurgerea multor ani. probele sunt acum multe şi puternice, la care se adaugă şi… minciuna.

Detectivii au aflat la domiciliul inculpatului jurnalul bărcii sale, pe când fusese arestat prima dată. El declarase că înainte de această dată, a dispariţiei soţiei, vânduse barca, ori jurnalul dovedea că nu e aşa, ci mai târziu făcuse asta.

După un proces lung, tensionat şi obositor la maximum, juriul l-a aflat vinovat de crimă pasională şi l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Dacă ar fi recunoscut aceasta în momentul crimei, acum putea fi liber de mult, după ce şi-ar fi ispăşit teribila greşeală în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5