CCD - în sărbătoare
Sfârşitul săptămânii a fost dedicat Casei Corpului Didactic, care a marcat, printr-o serie de acţiuni, 40 de ani de activitate. Manifestările au debutat la Inspectoratul şcolar Judeţean, printr-un simpozion, la care au participat, alături de directorul CCD, Ioan Leon Naroşi, colaboratori constanţi ai instituţiei, printre care Leonida Ştefănescu, Constantin Totir, Ioan Ioja, Olimpiu Nuşfelean, Adrian Năstase etc.
Spectacolul festiv, organizat la Sinagoga Bistriţa, de către corurile dirijate de prof. Carolina Karoli, cvartetul profesorilor, ansamblul de muzică populară, ansamblul „Meteor” şi corul „Appassionata” a dat culoare manifestării. Vernisajul expoziţiei de pictură şi carte de la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud a fost coordonat de inspectorul Macedon Retegan. Au luat cuvântul inspectorul şcolar general Vasile Marc, criticul de artă Vasile Duda, scriitorul Olimpiu Nuşfelean. Expoziţia cuprinde lucrările a 14 artişti plastici din Bistriţa, care au colaborat de-a lungul timpului cu CCD, precum şi cărţi editate de Nova Didactica. Cu acest prilej a fost lansat şi primul număr al revistei „Nova Didactica”, revistă cu profil pedagogic, care va aduna materiale ale cadrelor didactice din judeţ.
Adaugă comentariu nou