Cei mai buni din cei mai buni elevi şi sportivi bistriţeni, premiaţi de Consiliul Judeţean!

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, i-a premiat astăzi, în cadru festiv, pe cei 18 elevi şi antrenori din judeţul nostru, care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile internaţionale sau au reuşit să aibă primele trei medii, fie la examenul de bacalaureat, fie la evaluarea naţională. 

Este vorba despre 18 elevi, sportivi, profesori şi antrenori, cuantumul total al premiilor fiind de 67.280 lei.

La eveniment au participat subprefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele Alexandru Puhna, inspectorul şcolar general Camelia Tabără, directorul executiv Constantin Florian de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud şi directorul CSM – Adrian Moldovan, dar şi numeroşi invitaţi.

“Vreau să-I felicit pe toţi cei care au obţinut aceste rezultate, fie la învăţătură, fie la activităţile sportive. De asemenea, vreau să-I felicit pe cei care au contribuit la rezultatele voastre, începând de la părinţi, profesori, antrenori, care au fost alături de voi, v-au îndrumat. Sunt mândru că în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost obţinute astfel de rezultate cum sunt cele ale voastre. M-aş bucura foarte mult ca ele să continuie, şi vi l-aş da ca exemplu pe Rareş Buhai, cel mai medaliat olimpic din istoria Ministerul Educaţiei”, le-a spus preşedintele Radu Moldovan.

         Iată lista premianţilor anului 2014!

Rareş Buhai – medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică din Taiwan – Taipei;

prof. Constantin Gălăţan – profesor îndrumător al elevului Rareş Buhai;

 

Maria Neştiut – bacalaureat,  9,96 (absentă de la festivitate);

Alexandra Nadina Turcu – bacalaureat, 9,96;

Andreea Maria Ganea – bacalaureat, 9,91;

Cezara Maria Zegrean Tuza – bacalaureat, 9,88;

Oana Mihaela Oltean – evaluare naţională, 10;

Anastasia Daria Marc – evaluare naţională, 9,95;

Vasilica Andreea Moldovan – evaluare naţională, 9,90;

Bianca Daniela Căienar – evaluare naţională, 9,90;

Lucian Traian Sigmirean – evaluare naţională, 9,90;

Sportivi: 

Adriana Lacatiş – sport: haltere 1 loc III Campionat European Juniori II;

Monica Suneta Csengeri – sport: haltere,1  loc I şi 2 locuri II Campionat European Juniori;

Adrian Chivu – sport: haltere – antrenor pentru sportivele Adriana Lacatiş şi Monica Suneta Csengeri;

Andreea Clapa – sport: tenis de masă – 1 loc III Campionat European Juniori şi Cadeţi echipe;

Arina Sîngeorzan – sport: tenis de masă – 1 loc III, Campionat European Juniori şi Cadeţi echipe;

Tania Plăian – sport: tenis de masă – 1 loc I pe echipe Campionat European Juniori II;

Marian Filipaş – sport: tenis de masă – antrenor pentru sportivele Andreea Clapa, Arina Sîngeorzan şi Tania Plăian – 3000 lei.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5