Cele 3 case de tip familial – în stand bay
În prima zi a Săptămânii Mari, luni, 6 aprilie, la ora 9.30, a avut loc o întâlnire la Casa de Copii din Năsăud a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna şi a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud – Delia Claudia Fontul, cu conducerea şi personalul instituţiei năsăudene, în prezenţa a circa 10 consilieri locali, cei mai mulţi din partea noului PNL, pentru lămuriri şi discuţii referitoare la proiectul care vizează construirea a trei case de tip familial în oraş, pentru copiii instituţionalizaţi în Centrul de Plasament (Casa de Copii).
Directorul Centrului, Aurora Petrean, s-a arătat de acord cu realizarea proiectului, avându-se în vedere faptul că până în 2020 toate Centrele de Plasament din ţară urmează a fi desfiinţate în favoarea acestor case de tip familial care vor deveni „acasă” pentru copiii instituţionalizaţi. Aceste case le vor oferi copiilor sentimentul de apartenenţă la o familie. Cei 32 de salariaţi ai Centrului de Plasament Năsăud au primit asigurări că nimeni nu-şi va pierde locul de muncă, aşa cum greşit s-a înţeles, din contră, vor mai fi făcute noi angajări pentru îmbunătăţirea serviciilor.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, a explicat detaliat despre oportunitatea realizării proiectului fundaţiei (americane), cu sediul în Maramureş - „Hope an Homes for Children România” care va oferi copiilor o viaţă asemănătoare cu cea dintr-o familie adevărată, iar consilierilor parentali condiţii mai bune de lucru. Investiţia, asigurată în totalitate de HHC, se cifrează la circa 600.000 euro, administraţia năsăudeană oferind cele 3 terenuri unde se vor construi casele de tip familial, aceasta în cel mai scurt timp pentru a nu se pierde oportunitatea apărută.
Directorul DGASPC BN, Delia Claudia Fontul, a specificat că fiecare casă de tip familial va avea o capacitate de îngrijire a câte maximim 12-14 copii, în total ajungându-se la 42 copii şi tineri până la 18 ani.
„După darea în folosinţă a noilor locaţii, clădirea Centrului de Plasament va adăposti partea administrativă, ateliere pentru practică şi lucru pentru tinerii care au împlinit 18 ani, precum şi sălile centrului de zi pentru copiii cu dizabilităţi din zona Năsăudului, cei de la „Lacrima”, a precizat d-na Fontul.
Consilierii locali năsăudeni prezenţi, la început sceptici în privinţa proiectului, au căzut de acord în cele din urmă, arătându-şi disponibilitatea de a sprijini ducerea la bun sfârşit a proiectului HHC, problema constituind-o, practic, cele 3 locaţii (terenuri) pentru amplasarea caselor. Au fost surprinşi de faptul că iniţiatorul ph nu a venit să-şi susţină proiectul!
Viceprimarul Niculai Găitan şi ing. Marius Marica (noul PNL) au cerut, şi primit imediat, asigurarea (promisiunea) că niciunul dintre angajaţii Centrului nu-şi va pierde locul de muncă.
Urmează ca legislativul local, printr-un nou proiect de hotărâre, să pună la dispoziţia HHC cele 3 terenuri pentru construirea celor 3 case de tip familial ce vor fi predate „la cheie” de către fundaţie. Două terenuri sunt singure: în curtea din spatele Centrului şi în curtea unui imobil din Piaţa Unirii (în spatele fostei farmacii), iar cel din curtea Şcolii Generale din cartierul Liviu Rebreanu este cu semnul întrebării, deoarece prin acel loc se trece spre unele terenuri agricole ale sătenilor şi, în plus, de curând, a fost realizat un teren de joacă pentru copii şi ar fi păcat să se distrugă, în afara faptului că ar fi de făcut naveta atât copiii, cât şi educatorii”. S-a vehiculat un alt teren, cel din curtea Şcolii de la Valea Spinului.
„În câteva zile se va lămuri totul într-o şedinţă a Consiliului Local năsăudean”, a conchis viceprimarul Găitan. Cei de la judeţ au mulţumit pentru înţelegere şi colaborare.
Citiţi şi:
- Ambasadorul SUA, Hans Klemm, în vizită de lucru în Bistriţa-Năsăud!
- Niculai Găitan, viceprimar PNL: Vom vota proiectul de hotărâre privind construcţia celor 3 case de tip familial la Năsăud
- Construcţia celor 3 case de tip familial, la Năsăud, pusă în pericol! Şase sute de mii de euro ar fi fost investiţi pentru copii
- 28 de copii din mediul instituționalizat, în casă nouă la Teaca
- Niculai Gaitan: Conducerile CJ BN și DGASPC vor neapărat să închidă Centrul pentru Protecția Copilului Năsăud, centru de tip familial! Sunt alte interese la mijloc?!
Adaugă comentariu nou