Cele mai bune condiţii pentru copiii din Sângeorz-Băi! Grădinița cu Program Normal de pe str. Sălciilor a fost recepţionată!

Proiectele de investiţii derulate de Primăria Sângeorz- Băi în diferite domenii încep să prindă contur. Infrastructura educaţională reprezintă o prioritate a administraţiei locale, prin asigurarea unor condiţii europene de învăţare şi dezvoltare a preşcolarilor şi elevilor din oraşul staţiune.  

Marţi a fost semnat procesul-verbal de recepție a lucrărilor desfășurate la Grădinița cu program normal, cu 4 grupe, de pe strada Sălciilor. Investiţia, cu  o valoare de aproximativ 500.000 euro, a fost finanțată de Ministerul Educației în parteneriat cu Primăria orașului Sângeorz-Băi. Practic, a fost construită o nouă clădire destinată învățământului preșcolar, dotată corespunzător desfășurării activităților specifice. Amenajarea curții -  cu spații de joacă pentru copii și spații verzi – va fi realizată de către Primăria Sângeorz-Băi, în perioada imediat următoare.

Grădinița este destinată unui număr de 80 copii (20 copii/grupă), 4 educatoare și 2 cadre auxiliare urmând să aibă grijă de cei mai mici locuitori ai oraşului.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5