Cerc pastoral în Parohia Posmuș

În duminica a III-a din Postul Mare, denumită și duminica Sfintei Cruci, în parohia Posmus, Protopopiatul Bistrița, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral Valea Șieului I. Preoții care formează acest cerc sunt : pr. prof. Lazăr Cozman de la Parohia Sărata, pr. Aurelian Poptean de la Parohia Mărișelu, pr. Ioan Creța de la Parohia Șieu, pr. Ioan Gotea de la Parohia Ardan, pr. Florin Gordon de la Parohia Domnești și pr. Ovidiu Cimpoeș de la Parohia Posmuș. Scopul acestor cercuri preoțești este așa cum le arată și denumirea, unul pastoral, educativ, folositor slujitorilor și unul misionar, duhovnicesc, de un real folos tuturor credincioșilor.

În după amiaza zilei de duminică preoții Cercului Pastoral au săvârșit Taina Sfântului Maslu spre vindecare sufletească și trupească a credincioșilor din Parohia Posmuș, păstorită de părintele Ovidiu Cimpoeș, gazda noastră bună si primitoare.

La finalul slujbei părintele Ioan Creța a rostit un cuvânt de învățătură folosindu-se de subiectul anului omagial al pastorației familiei creștine, subliniind importanța familiei și rolul acesteia în parohie. Bazându-se pe cea mai înaltă virtute, dragostea, familia trebuie să fie "mica biserică" în deplină comuniune cu biserica cea mare, având la bază tocmai dragostea amintită de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni cap. 13, spre a fi îndelung răbdătoare, nefățarnică, nepizmuitoare, nesocotind răul și așa să dăinuie veșnic.

La final, părintele paroh Ovidiu Cimpoeș a mulțumit preoților și credincioșilor pentru prezență și împreună rugăciune.

Pr. Florin Emanuel Gordon

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5