Cerc preoţesc în Parohia Perişor. Soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Florentin Moldovan, au săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit sâmbătă, în Parohia Perişor din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Florentin Moldovan, au săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. George Cetănaş de la Parohia Tăure a vorbit credincioşilor despre importanţa sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel pe care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte an de an la data de 29 iunie. Părintele a subliniat că în această zi de sărbătoare Biserica ne cheamă la urmarea lui Hristos, punându-ne în faţă faptele celor doi Apostoli. În continuare, părintele paroh Florentin Moldovan a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi.

Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul pastoral-misionar Mocod va avea loc în Duminica a 5-a după Rusalii, în Parohia Mocod.

 

Date istorice

 

Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Perişor a fost construită între anii 1937-1943, pe locul unei bisericuţe vechi din lemn, bisericuţă care a fost strămutată în Zagra, păstrându-se până astăzi.

Biserica a fost sfinţită în data de 31 octombrie 1943 de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Colan. Între anii 1959-1961 au avut loc diverse lucrări şi reparaţii de exterior şi interior, necesare pentru înfrumuseţarea bisericii. Astfel, după executarea unor minime picturi interioare şi zugrăvirea bisericii, în data de 15 august 1963 biserica a fost resfinţită de către vrednicul de pomenire Î.P.S. Teofil Herineanu.

Între anii 2002-2006, prin osteneala şi purtarea de grijă a actualului paroh Florentin Moldovan, s-au făcut ample lucrări exterioare şi interioare, în special pictarea integrală a interiorului bisericii. La finalul acestor lucrări, în data de 10 septembrie 2006 a avut loc resfinţirea bisericii şi sfinţirea casei parohiale, de către P.S. Irineu Pop Bistriţeanul.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5