Cercul prieteniei

Prof. Flavia Păiuş (C.S.E.I. Nr 2 Bistriţa)

La începutul lunii iunie, elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Bistrița, Clubul Copiilor Năsăud şi Şcoala Primară Sâniacob, însoțiți de către profesorii Păiuș Flavia, Păvăluc Cosmina, Fodor Narcisa, Buta Floarea, Belgharbi Eleonora, Păvăluc Rodica şi Mihalache Gava Mircea au participat la activitatea principală din cadrul proiectului de parteneriat “Comunicarea prin artă”, inclus în calendarul activităților educative județene CAEJ 2014-2015. Printre participanţi s-au numărat şi câţiva părinţi: Bălan Elena şi Ungur Niculina Lucia precum şi directoarea Clubului Copiilor Năsăud, Buia Dorina.
Activitatea cu tema “În natură” s-a desfăşurat la padurea Schullerwald, într-un cadru natural, permiţând astfel elevilor să intre în contact direct cu mediul înconjurător şi să se inspire din natură în realizarea lucrărilor. Copiii au fost împărţiţi în trei grupe; fiecare grupă a început un desen după natură, iar la semnalul nostru (bătaie din palme), grupele s-au schimbat între ele şi au continuat desenul început de colegi. Apoi, elevii au realizat “Cercul prieteniei” conturându-l cu palmele pe un cearceaf prin tehnica dactilopicturii, după care am desfăşurat diverse jocuri recreative.
Printre aceste activităţi elevii au vizitat şi expoziţia de animale împăiate şi fotografii, unde au făcut cunoştinţă cu fauna şi flora specifică judeţului nostru.
Obiectivele activităţii au fost: familiarizarea elevilor cu elementele cadrului natural (fauna şi flora pădurii Schullerwald); interrelaţionarea elevilor din centrul incluziv cu elevii din şcolile de masă partenere; dezvoltarea comunicării, a imaginaţiei şi creativităţii. Considerăm că obiectivele au fost atinse în proporţie de sută la sută.
Prin aceste acţiuni urmărim scoaterea elevului din mediul special şi integrarea lui într-un mediu cât mai aproape de cel din şcoala de masă; de a-l scoate din situaţia de a fi un simplu receptor de informaţii şi angajarea lui în propria educaţie, autoeducaţie.
În cadrul acestei activități, elevii au stabilit şi consolidat relaţii de prietenie, au dat dovadă de comportament civilizat, s-au implicat activ și au fost bucuroși să-și întâlnească prietenii pe care și i-au facut pe parcursul primelor întâlniri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5