Ghidului speciilor comune din Parcul Naţional Munţii Rodnei
-
View the full image
foto
Recent a ieşit de sub tipar sub egida editurii Karuna ”Ghidul speciilor comune din Parcul Naţional Munţii Rodnei”, în format bilingv - română şi engleză, cu sprijin financiar din partea DEFRA (Marea Britanie) prin Iniţiativa Darwin, în cadrul proiectului „Participarea tinerilor la managementul PNMR”, implementat de Administraţia Parcului în colaborare cu Environmental Change Institute – Universitatea Oxford (Marea Britanie), autori fiind doi biologi, iubitori împătimiţi ai Munţilor Rodnei, Claudiu Iuşan şi Alina Szabo.
Ideea de a realiza acest ghid s-a născut din necesitatea promovării biodiversităţii deosebite ce caracterizează Parcul Naţional Munţii Rodnei (PNMR) în rândul turiştilor şi a comunităţilor locale, în special a elevilor, studenţilor şi profesorilor care au fost deja implicaţi în activităţi ecologice în parc. Informaţia inclusă în acest ghid a trebuit să fie prezentată într-un format atractiv şi uşor de utilizat. Totuşi, rigoarea ştiinţifică necesară pentru identificarea corectă a speciilor observate pe teren a trebuit să fie păstrată şi ca urmare, nu s-au putut exclude complet termenii ştiinţifici, dar s-a încercat explicarea cu ajutorul unui glosar de termeni.
Acest proces a fost adesea condiţionat de informaţia şi fotografiile disponibile. Fără îndoială, acest ghid reprezintă doar un prim pas în ceea ce sperăm să devină o serie de ghiduri pentru diferitele grupe taxonomice care alcătuiesc biodiversitatea din PNMR. Lucrarea cuprinde 292 de pagini cu descrierea a 180 de specii de floră şi faună din masiv exemplificate prin imagini color, la realizarea căreia şi-au adus aportul Administraţia Parcului, cercetători din ţară şi străinătate, experţi în diverse grupe de floră şi faună, profesori, elevi şi studenţi.
Această lucrare reprezintă o muncă de suflet şi sperăm că am reuşit să transmitem prin intermediul său, cel puţin în parte, dragostea noastră pentru natură şi pentru Munţii Rodnei. Natura este o sursă constantă de bucurie şi regenerare, întotdeauna suprinzătoare şi care nu dezamăgeşte niciodată. Deşi prezentul ghid s-a editat într-un număr redus de exemplare datorită fondurilor limitate, sperăm ca în viitor să obţinem sprijinul unor parteneri pentru reeditarea acestuia.
Claudiu Iuşan
Biolog Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei
Rezervaţie a Biosferei
Citiţi şi:
- Ghidului speciilor comune din Parcul Naţional Munţii Rodnei
- Trăistuța cu plante tinctoriale din Rezervația Biosferei Munții Rodnei
- Tabăra Grupului Şcolar Silvic Năsăud în Parcul Naţional Munţii Rodnei
- Lansarea a 3 cărţi despre Parcul Naţional Munţii Rodnei
- „Sărbătoarea narciselor”, ediţia a VIII-a, în Parcul Naţional Munţii Rodnei
Adaugă comentariu nou