“Cetăţenia europeană în spaţiul ecumenismului creştin”
Sub această egidă s-a desfăşurat ieri, masa rotundă, iniţiată de Centrul Europe Direct şi Primăria Bistriţa, evenimentul fiind dedicat persoanelor vârstnice care şi-au adus contribuţia la procesul european de dezvoltare. Acţiunea se înscrie în seria manifestărilor dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, care va ajunge pe 1 octombrie la cea de-a XVIII-a ediţie.
Potrivit Elenei Bărbos, ofiţer informare în cadrul Centrului Europe Direct, în acest an Organizaţia Naţiunilor Unite a decis ca, la 60 de ani de la proclamarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, această ediţie a Zilei Persoanelor Vârstnice “să stea sub semnul recunoaşterii şi afirmării dreptului persoanelor vârstnice”.
“Uniunea Europeană este, la rândul său, preocupată de fenomenul îmbătrânirii. Noua Agendă Socială ia în considerare evaluarea reformelor necesare în domenii ca asistenţa medicală şi serviciile, pentru a îndeplini necesităţile unei populaţii în curs de îmbătrânire. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, adoptată anul trecut, dedică capitole speciale persoanelor în vârstă, recunoscând şi respectând dreptul acestora de a duce o viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală”, a declarat reprezentantul Centrului Europe Direct, în preambulul evenimentului.
Citiţi şi:
- Manifestări dedicate persoanelor vârstnice
- Cetăţenia europeană activă, dezbătută de bistriţeni la Besançon
- Casa Județeană de Pensii: Calde felicitări, urări de sănătate și o viață mai bună tuturor vârstnicilor din Bistrița-Năsăud!
- Senatorul Ovidiu Floream de Ziua Internaţională a Vârstnicilor: Avem o datorie mare faţă de cei care neau fost exemple în viaţă!
- Dialog cu tinerii din Bistriţa-Năsăud şi Maramureş despre cetăţenia europeană participativă
Adaugă comentariu nou