Clinchet de clopoţel

S-au revărsat , de ceva vreme , zorile peste satul de la poalele Heniului Mare

Se-aude clinchetul clopoţelului bine ancorat in peretele interior al Şcolii Generale

Leşu- Sat.

- De ce sună clopoţelul in această dimineaţă de sfârşit de august, se-ntreabă trecătorii grăbiţi, dar sensibili la chemarea şcolii ? ? ! Este doar vacanţă şi cei mici îşi îneacă timpul in jocurile lor zburdalnice.

Da; dar cei mari, trecuţi de-o jumătate de veac, cu tâmplele încărunţite de vreme şi osteneală, sunt nerăbdători să-şi retrăiască din plin clipele copilăriei nevinovate şi fericite. Este clinchetul care adună in cuibul vărstei neuitate pe absolvenţii clasei a VIII- a din anul şcolar 1968-1969, in ciuda faptului că trăim intr-o lume egoistă, meschină în care oamenii se înstrăinează unul de altul din bine excesiv, sau din prea mult rău.

Vor să se revadă , să se îmbrăţişeze , să depene firul amintirilor dupa 40 de ani de peregrin , să-şi reîntâlnească mentorii , pe cei care i-au ajutat să devină ,, oameni de omenie”, să-şi sfinţească prin muncă şi dăruire locul de muncă .

Şi-ntr-adevăr la ora 10 dimineaţa , se-adună in faţa şcolii, iar după îmbrăţişări

emoţionante şi sincere, în sala de clasă (prima din partea de răsărit , de la etaj) 17 din cei 30 de absolvenţi ai promoţiei amintite, in compania doamnelor profesoare

Steluţa Someşan, Elena Mureşan(Pop), Maria Ursa (Artene) şi Ioana Baciu(Leşan).

Vor toţi să aniverseze 40 de ani de la absolvirea gimnaziului , ani in care şcoala era şcoală , dascălii şi elevii aveau un statut bine conturat şi se făcea carte şi educaţie pe măsură.

Emoţiile sunt copleşitoare pentru fiecare din cei prezenţi . Pentru mine ca şi pentru celelalte doamne profesoare prezente au fost motive de multiple emoţii : ne-am lăsat purtate pe aripile copilăriei , am revăzut şcoala la a cărei construcţie am participat cu braţele de copil în clasele primare ,şcoala în care am descifrat tainele scrisului şi ale cititului, şcoala în care am invăţat meseria de profesor, dar mai ales şcoala în care, personal, am îndrumat, ca dirigintă , paşii şi obţiunile celei dintâi generaţii de elevi. Şi , dragii de ei, ne-au înlesnit aceste trăiri afective într-un cadru minunat.

Mă mândresc cu asemenea generaţie, din care au purces gospodari vrednici, trăitori în comuna natală, Leşu, părinţi exemplari care au insuflat copiilor lor respectul pentru om , muncă şi adevăr. Tot din această generaţie s-au ridicat . un inginer geolog, un procuror, un notar de stat, un profesor, doi invăţători, o educatoare, doi tehnicieni chimişti.

Toţi n-am fi avut asemenea ocazie de revedere dacă ei, elevii de atunci, n-ar fi preţuit şcoala şi învăţătura insuflată de cei ce-au ştiut să semene ,, seminţe bune ce-au înflorit bogat mai tarziu” .Absolvenţii sunt conştienţi că peste pietrele mari , peste pietricele şi nisip, in paharul vieţii , pătrunde şi paharul de bere cu prietenii, pentu ca viaţa să fie completă, şi admirabil e că este unica generaţie din localitate care şi-a făcut pentru a doua oară timp să evadeze în copilărie .

S-au rostit cuvinte înălţătoare la adresa elevilor şi a dascălilor acestei generaţii. S-au fotografiat mediile din catalogul clasei, medii care dovedesc calitatea şi exigenţa şcolii de altădată. Majoritatea absolvenţilor au mărturisit cu pioasă recunoştinţă că ,, gramatica câtă au învăţat-o se datoreză regretatului profesor Mircea Coşbuc, absent dar viu veşnic în mintea celor prezenţi , cel ce-a influenţat traiectoria vieţii atâtor serii de elevi, franceza este un dar primit din partea severei , dar apropiatei de sufletul copiilor profesoara Elena Mureşan, geometria asimilată a fost cadoul profesoarei Maria Ursa, pe care cei prezenţi şi-o amintesc ca pe-o icoană de frumuseţe, iar profesoara Ioana Baciu rămâne un model de dascăl prin seriozitatea sa .

Cuvinte frumoase şi pline de respect au fost adresate doamnei profesoare Steluţa Someşan , care a vorbit cu emoţie nu numai despre foştii elevi prezenţi în sală , ci şi despre leşenii care i-au fost şi-i sunt încă mereu aproape .

Ne-au impresurat emoţii, amintiri şi gânduri care se vor completa la întâlnirea viitoare, fiindcă aceşti oameni minunaţi nu vor să lase trecutul să se înece în uitare . Vor să-şi aducă aminte de primii ani de şcoală , să reasculte susurul Leşciorului, foşnetul frunzelor de fag la intrarea pe îmbietoarea Strâmtură , chemarea fluierului mânuit altădată de talentatul Larion Marica , pentru al cărui fiu, Leon , ca şi pentru dascălii şi ceilalţi colegi de generaţie trecuţi în veşnicie , preotul Mircea Suciu a săvârşit o frumoasă rugăciune , sperăm primită din plin de Atoatecreatorul.

Fie ca gândul celor prezenţi la întâlnire să se materializeze , iar bunul Dumnezeu să ne ocrotescă pe toţi în vâltoarea vieţii pline de obstacole ce ne stă în faţă şi glasul clopoţelului să ne readune in acest minunat colţ de rai.

Prof. Elena Mureşan