Tabla cu materii

Codruța-Liviu-Tudorel. Nu e nicio gaură în cer

Virgil RAȚIU

Aceste trei nume stau la un loc pentru că le-a așezat astfel Noua Istorie a Juridicției Române. Pe vremea lui Băsescu așa ceva nu ar fi avut loc. Nici pe vremea lui Iohannis nu ar fi avut loc, dacă Mamona nu și-ar fi vârât coada între ei, toți cei aflați la concucerea statului și a țării. Acum chiar se verifică strămoșeasca vorbă proletară: Ce-și face omul cu mâna lui, lucru manual se numește!
Păi, nu? Dacă Liviu Dragnea și al său staf de la PSD, în tandră iubire juridică cu Tudorel Toader ALDE-PSD, nu ar fi clintit-o de pe soclul șefiei Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pe Laura Codruța Kovesi (cu gândul ascuns că, apoi, vor dormi liniștiți și vor visa numai dezmierdări publice), astăzi nu ar fi fost nevoiți să-și mâne cutrele și otrepele politice la Bruxelles ca să lupte împotriva procuroarei, petru ca nu cumva să ajungă pe cai mari la Procuratura Uniunii Europene. Și apoi, drept bombă, să se pomească în față și în brațe cu informația că preferata politic și juridic (cum zice nea Tăriceanu) a Consiliului Europei, pentru postul de procuror-șef, este tocmai omul (femeia) pe care la București s-au luptat să o detroneze și să o alunge. Acum, nu mai dorm ei somn dulce, ba au coșmaruri care le consumă viitorul cu hămesire. De aici și lanțul Justiției din România: Laura Codruța-Liviu-Tudorel. Pacoste pe capul PSD. Ei, și? Ce așa mare scofală?... O să treacă toate, căci ca toate sunt toți tonți. Dar nici Kelemen Hunor – mare pișicher – nu doarme, se bucură și el, că de acum va avea suficiente pârghii pentru a băga fitile politice folosindu-se de faptul că pe procuroare o mai cheamă și Kovesi. Pentru UDMR nimic nu importă, mai mult decât mânăreala și fitileala politică pe mâna altuia! Recte, Liviu Dragnea.
Încă alatăieri îi scrisesem prietenului meu, ironic, desigur, și mustăcind la atâta savoare politică prostească românească câtă încă până azi nu am mai văzut:
„În sfârșit am și eu o pilă mare și bățoasă la Bruxelles. Ce-ai să vezi și ce-ai să auzi! Din clipa în care PSD (Dragnea și Tudorel Toader) au demis-o pe Laura Codruța de la DNA, am știut, am simțit în coclaurii țării că fata asta va ajunge pe cai mari. Vezi, dragă prietene, ce înseamnă să-și facă omul ceva cu mâna lui? Curat lucru manual! Dacă băieții ăștia de Teoleorman și Dâmbovița nu o sminteau pe Laura Kovesi de la DNA, azi dormeau liniștiți, fără coșmaruri. Acum să-i vezi! Cum nu a dormit Laura Codruța (fie, ca de aur păsărica lui Băsescu!) din cauza lui Tudotel și Liviucă, acum nu o să doarmă ei nopți la rând. În sfârșit văd un act de mare dreptate făcut țării, și nu numai țării, chiar și partidelor politice de orice orientare, dreptate pe care Răzgândeanu/Tăriceanu – un tip politic român din ce în ce mai neaoș și derutant – s-a și grăbit să o califice – desemnarea de la Bruxelles – «act politic» și «amestec al politicului European în Justiția din România!». Ni, mă!! Cine grăiește!?”
Păi, chiar așa! Dar ce răspuns am primit! Prietenul mă beștelește. Sunt certat că nu îmi văd de treabă și pentru faptul că îmi pierd vremea cu nimicuri. Iaca așa:
„Răăău faci ca te implici în politica de rahat de-acum, obligat să alegi între vânzători de țară și vânzători la tarabe putregăite! În timp ce tu mergeai leganat la tren (1992), ca să duci mesaje de felicitare și să te întorci bandajat la Besterce-Naszod, mie mi se oferea de către pesederiști postul de senator, ca să merg cu avionul, și i-am refuza direct din start. După cum la DAmblagii am primit la dinopozitie un loc de mare perspectivă, și iar am refuzat, mergând pe mâna raposatului Rebreanu, mai viu si acum decât toți acești pigmei și făcători de nimica. Am preferat astea, pentru ca în locul ședintelor în care trebuia să mă pricep la de toate și la viduri, să aplaud și să urlu, am preferat să admir mândrețea post-revoluționară de pe întregul pișicher politic, fără deosebire de credințe etnice, religioase, strămoșești și noi, strâmte sau lărgite, de pe întinsul patriei mondializate”.
Da. Prietenul meu are dreptate. Nu o să fie nici în Europa, nici în Lume, nici în România, din cauza Codruța-Liviu-Tudotel, gaură în cer!

Comentarii

28/02/19 19:24
corector

Bravo, Virgile!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5