Colindători din Spermezeu și Căianu Mic au încântat Becleanul

În Becleanul îmbrăcat de sărbătoare, atmosfera sărbătorilor de iarnă a cuprins orașul odată cu primii colindători veniți să vestească încă de pe acum Nașterea Mântuitorului. Tonul s-a dat de la centrul social cultural misionar „Sfântul Apostol Andrei”, unde s-a petrecut, de curând, Festivalul concurs de colinde și obiceiuri populare „Episcop Nicolae Ivan”, etapa pe cercuri metodice. Obiceiuri tradiționale românești, straiele tradiționale autentice, specifice satului de altădată, au fost aduse în fața publicului de tinerii Şcolii Gimnaziale ,,Iuliu Prodan" din Bozieş, ai Liceului Tehnologic ,,Ioan Căian Românul" din Căianu Mic, ai Şcolii Gimnaziale Şieu Odorhei, ai Liceului Tehnologic Spermezeu şi ai corului ,,Ave Maria" al Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Beclean.
Frumusețea prezentării și originalitatea interpretării i-a făcut câștigători pe colindătorii din Spermezeu și Căianu Mic, aprecierile aparținându-le preoților și profesorilor de specialitate parte a juriului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5