Coliziune între 5 maşini, la Liviu Rebreanu
Cinci autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, în această dimineaţă. Conform primelor date, pe DN17C, între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 5 maşini.
"Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate, a rezultat faptul că o femeie în vârstă de 32 de ani, din Prundu Bârgăului, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Năsăud, în încercarea de a evita un autoturism care ar fi pătruns pe banda ei, din sens opus, a frânat brusc și astfel 4 auto câte circulau în spate acesteia, pe aceeași direcție, au intrat în coliziune. În urma accidentului, unul dintre șoferi, un bărbat de 32 de ani, din Cluj-Napoca a fost rănit ușor. Cei cinci conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Continuă cercetările polițiștii din Năsăud", informeaza IPJ BN.
La faţa locului au fost trimise un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere cu apă şi spumă.
Citiţi şi:
- Un şofer a intrat cu maşina într-un alt autoturism parcat, la Salva
- Accident la Nimigea de Jos, cu doua masini implicate
- Accident la Feldru! In mașini se aflau și doi minori
- Accident cu deces în Josenii Bîrgăului. Două autoturisme şi un microbuz au intrat în coliziune
- Coliziune între două autoturisme, la Bistrița!
Adaugă comentariu nou