Comercianţii de produse tradiţionale pot închiria căsuţe în perioada sărbătorilor de iarnă
Primăria municipiului Bistriţa, prin Direcţia de administrare a pieţelor, oferă spre închiriere 20 de chioşcuri - căsuţe, comercianţilor de produse tradiţionale pentru Crăciun.
O căsuţă în suprafaţă de 7 mp se închiriază la preţul de 265 lei pentru perioada 6 decembrie 2014 – 7 ianuarie 2015.
Consumul de energie electrică se plăteşte separat, în funcţie de consumul înregistrat de contor.
Cererile se depun la Direcţia de administrare a pieţelor municipiului Bistriţa – str. Cuza Vodă, nr. 2 (în Piaţa Decebal).
Comercianţii interesaţi pot depune cereri până la data de 2 decembrie 2014.
Căsuţele pot fi închiriate de meşteri populari care deţin atestat, producători de produse tradiţionale (care deţin atestat), agenţi economici autorizaţi sau persoane fizice autorizate.
Adaugă comentariu nou