Companiile Leoni şi RAAL, interesate să-şi deschidă centre proprii de vaccinare!
Prefectul Stelian Dolha a anunţat, în cadrul Colegiului Prefectural, că la nivelul judeţului vor fi deschise noi centre de vaccinare, asta după ce s-a ajuns la o capacitate de peste 1000 de persoane/zi.
„Vestea bună este că lumea se vaccinează şi avem vaccinuri şi numărul de vaccinări pe zi a crescut, la peste 1000 de vaccinări/zi. În perioada următoare vom deschide centre noi. Aţi văzut şi în mesajul premierului, este vorba despre unităţile de producţie. Împreună cu DSP, cu doamna doctor Anca Andriţoiu, am avut discuţii la firmele mari pe care judeţul Bistriţa-Năsăud le are. Vorbim de Leoni, RAAL, Comelf, Teraplast, Rombat. Cu domnul director de la Leoni m-am întâlnit personal şi acolo vom deschide un centru de vaccinare. Au şi medic, au şi asistent, au şi spaţii şi partea de registratură. Aşteptăm răspuns de la celelalte firme, am înţeles că-şi doreşte şi RAAL. Dacă nu reuşim să deschidem centre de vaccinare directe, vom forma acea echipă mobilă pe care o vom trimite în teren. Pe lângă muncitori se pot vaccina familiile şi persoanele care au o colaborare directă cu firma mamă”, a declarat prefectul Stelian Dolha.
Citiţi şi:
- Cinci medici de familie din judeţ, din mediul rural, distinşi pentru reuşita campaniei de vaccinare! Prefectul Dolha: Sunteţi cea mai importantă resursă!
- Prefectul Stelian Dolha, la compania RAAL, despre problema disponibilizării a sute de angajați: 40% din personal angajat permanent, ceilalţi cu jumătate de normă!
- A început campania de vaccinare la Năsăud şi Prundu Bârgăului! Câte 60 de persoane/zi, în fiecare locaţie!
- Prefectul Stelian Dolha: Primarii din Lechinţa, Rodna, Prundu Bârgăului, exemple de implicare în campaniile de vaccinare!
- Prefectul Stelian Dolha: Primarii din Sângeorz Băi, Lechinţa şi Prundu Bârgăului, modele de bună practică în campania de vaccinare
Adaugă comentariu nou