Comuna Livezile, în aşteptarea Crăciunului: spectacol de colinde, daruri pentru cei 550 de copii, caravana Moşului cu cadouri la fiecare casă
Pentru comunitatea din Livezile, săptămâna premergătoare Crăciunului este una plină nu doar de evenimente, de daruri, ci şi una în care oamenii îşi deschid sufletul. Duminică după-amiaza, într-o atmosferă de basm, a fost aprins iluminatul festiv, pe fundalul colindelor ce vestesc Naşterea Domnului, aduse de cete din cele patru zări ale judeţului. Alături de primarul Traian Simionca, au fost preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, şi deputatul Bogdan Ivan.
"O seară magică de colinde, urmată de premierea cuplurilor care au sărbătorit peste 50 de ani de căsnicie. Se spune că o națiune care nu își respectă bătrânii, nu are viitor. Noi, prin ochii lor, ne amintim de gustul copilăriei, de mirosul cozonacului și a șuetelor petrecute pe ulițele satului.
Vă prețuiesc și vă respect pentru lecțiile de viața oferite și vă doresc sănătate și viață îndelungată împreună!
Felicitări, domnule primar, Simionca Traian, domnule viceprimar Florin Griga și preotului Ștefan Crișan pentru organizarea acestui moment special, an de an", a transmis preşedintele Radu Moldovan.
Cele cinci cupluri care au aniversat Nunta de Aur, premiate de administraţia locală, cărora le dorim şi noi viaţă lungă, sănătate şi împliniri prin copii şi nepoţi sunt Vasile şi Cornelia Lupan, Theodor şi Rodovica Silaşi, Iacob şi Ioana Mogin, Gheorghe şi Lidia Manga, Vasile şi Elena Griga.
I-au colindat pe locuitorii comunei Livezile Grupul de colindători al Şcolii Gimnaziale Livezile, Grupul de colindători al Bisericii Ortodoxe Livezile, Grupul de colindători „Tihuţa-Colibiţa” din Tiha Bârgăului şi Bistriţa Bârgăului (instructor Florin Flămând), „Belciugarii” din Ilva Mare (instructor Pavel Berengea), Grupul de colindători „Glanetaşul” din Agrieş (instructor artistic Floarea Pop).
Astăzi, de la primele ore, primarul Traian Simionca, ajutat de echipa din cadrul Primăriei Livezile, au pregătit nu mai puţin de 550 de cadouri pentru copiii de la şcolile din Livezile, Cuşma şi Dorolea.
„Împreună cu Moşul, aceste cadouri vor ajunge la toate clasele de elevi din comună, marţi, pachete vor ajunge la copiii din Cuşma care au pregătit un program dedicat acestui mare praznic al creştinătăţii. Miercuri vom avea un eveniment la Livezile, cu colinde şi alte obiceiuri. Vineri şi sâmbătă, alături de Moş Crăciun şi ajutoarele sale, tineri voluntari din comună, dar şi de alte personaje de iarnă, vom colinda toată comuna şi vom da alte 4000 de cadouri la fiecare casă. Lumea se bucură ca în Ajunul Crăciunului să-i colindăm şi să le oferim o mică atenţie. Suntem la a X-a ediţie. De asemenea, noi am pregătit şi câteva pachete pentru persoanele vulnerabile din comunitate. La final de an, persoanele care sunt aproape de pensie sau au trecut acest prag, vor fi invitate la Căminul Cultural unde vom petrece momente frumoase la „Revelionul pensionarilor”. Cred că sunt vreo 500 de persoane”, a declarat primarul Traian Simionca.
Primarul Traian Simionca a transmis locuitorilor comunei, în numele Primăriei şi al Consiliului Local, sărbători binecuvântate de Dumnezeu, cu linişte şi pace. "Primiţi copiii la colindat, deschideţi uşa, primiţi pe cei dragi în sufletele voastre, iar la masa de Crăciun gândiţi-vă şi aprindeţi o lumânare şi pentru cei care nu mai sunt printre noi. Să ne bucurăm că suntem sănătoşi, să ne acceptăm şi să ne iubim mai mult unii pe alţii”, a transmis primarul Traian Simionca.
Citiţi şi:
- Moş Crăciun va aduce 600 de pachete pentru toţi copiii din comună, cu sprijinul Primăriei Livezile! Concert de colinde, cu invitaţi din Moisei, Baia Mare şi Iaşi!
- Zece crăciuniţe şi Moşi Crăciuni au colindat la Livezile, alături de primarul Traian Simionca şi preşedintele Radu Moldovan
- Colindele străbune au răsunat în Parcul central din Livezile
- Straie de sărbătoare, colinde și voie bună, la Livezile
- Primarul Traian Simionca a oferit flori şi felicitări pentru 1800 de doamne din Livezile
Adaugă comentariu nou