Concert extraordinar de Anul Nou

Primăria municipiului Bistriţa în colaborare cu Societatea de Concerte a oferit bistriţenilor în zi de Bobotează Concertul extraordinar de Anul Nou 2009, susţinut de Noua Orchestră Transilvană. Manifestarea a debutat prin cuvintele primarului Ovidiu Teodor Creţu şi a directorului Societăţii de Concerte, Gavril Ţărmure, care au vorbit despre tradiţionalul concert care are loc în fiecare an, începând din 2000, urându-le în acelaşi timp bistriţenilor un An Nou plin de bucurii şi satisfacţii. Publicul, format în mare parte din elita municipiului, a audiat un program amplu sub bagheta maestrului Romeo Râmbu: J.Strauss – Uvertură la Liliacul; Marş egiptean; Sânge vienez; La vânătoare; Vals imperial; Tunete şi fulgere; Tritsch – Tratsch; Valsul Frumoasa Dunăre albastră; Johann şi Joseph Strauss - Pizzicato; J. Strauss tatăl – Galopul suspinului. Tenorul bistriţean Ştefan Pop a încântat publicul prin interpretarea unor fragmente din G. Verdi – Rogoletto – Duca – Questo o quello. Invitată specială a fost soprana Eliza Băleanu, din Viena, care a avut o prestaţie de zile mari, amintind aici interpretarea lui J. Strauss – Liliacul – Aria Rosalindei - Klange der Heimat, Voievodul ţiganilor – Saffi – So elend und sotrue is keiner; Fr.Lehar – Giuditta – Meine lippen, sie kussen so heiss, dar şi duetul din Văduva veselă – lippem schweigen. Manifestarea, a cărui buget a fost de 17.000 lei, a beneficiat în mare parte de fonduri obţinute de la Primăria Bistriţa. Pentru o zi, cei care au avut norocul să participe la acest concert, s-au simţit ca la Opera de la Viena.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5