La C.N. „George Coşbuc”

Concurs „România şi Uniunea Europeană”

La Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud s-a desfăşurat un concurs pe teme de istorie, în cadrul proiectului educaţional „Unitate în diversitate”. Întrecerea denumită „România şi Uniunea Europeană” a fost organizată de Catedra de Istorie: prof. Sorin Suciu (responsabil cu partea de prezentare), prof. Floare Vaida, prof. Paula Burdeţ şi prof. Mircea Suciu – membrii juriului.
Concursul s-a axat pe cunoştinţe de cultură generală şi istorie, în special cele referitoare la ziua de 9 Mai, Ziua Victoriei, Declaraţia de Independenţă a României, implicarea României în al Doilea Război Mondial, ziua de 10 Mai pentru istoria românilor şi Ziua Europei.
După confruntarea echipajelor desemnate de clasele a XI-a, locul I a fost câştigat de elevii Niculina Brumă şi Ioan Mare; locul II Marian Sălvan şi Dorel Butaciu, locul III Maria Neştiut şi Ionuţ Sălvan la egalitate cu Mihaela Ileni şi George Rus. Menţiuni au obţinut Dănuţ Mititean şi Vasile Florin Dâncu.
„Premiile au constat în cărţi, CD-uri şi bani oferite de Răzvan Redac – reprezentantul Consiliului Local Năsăud şi de consilierul judeţean Samuel Coman.
„Nu pot să nu remarc prestaţia elevei Neştiut Maria, care a primit drept premiu pentru locul obţinut la concursul de eseuri „Uniunea Europeană, un proiect de viitor”, organizat de Universitatea Babeş-Bolyai – Facultatea de Studii Europene”, o excursie la instituţiile Uniunii Europene de la Bruxelles, premiu acordat doar celor de pe primele 3 locuri, în condiţiile în care au participat un număr de 429 de concurenţi”, a specificat prof. Floare Vaida.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5