Conexiuni sub semnul artei
Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc"- Bistriţa, Societatea Literară “Conexiuni” şi Asociaţia Culturală Prefix 990 au realizat un eveniment care a împletit partea expoziţională cu literatura. Manifestarea a fost deschisă de directorul Centrului Cultural, dr. Dorel Cosma, care a vorbit despre agenda bogată a culturii bistriţene până la finele anului. Expoziţia "legendele timpurilor, gustul istoriei" este o incursiune inedită prin secretele ospitalităţii diplomatice româneşti. Managerul proiectului Gabriel Cociş a vorbit despre istorii regăsite şi întruchipate în concepte iconice inovatoare, dar şi despre istorii lichide ferecate în patru Colecţii de Artefacte Rare Princeps, exclusivitate Food styling.ta, brand creator Teodor Danciu. A doua expoziţie vernisată a fost "Abstract. Metafizica lemnului ", autor Ioan Krestel, care are ca motto "Priveşti natura, copacii, fibra lemnului şi găseşti o multitudine de mesaje care şi se lipesc de suflet şi-ţi cer să le dai cu pricepere şi dăruire "nemurirea". Dăruit cu har şi modestie sculptorul Ioan Krestel îşi desăvârşeşte spiritualitatea modelând curgerea lemnului şi relevându-ne mereu ca metafora, poate capătă datorită atingerii sale nebănuite valente". Curatorul expoziţiilor este Lucian Dobârtă.
Cireaşa serii a fost lansarea numărului 23 la revistei “Conexiuni”, pe care preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, Elena M. Cîmpan, o descrie ca fiind o publicaţie plină de viaţă, ce oglindeşte în paginile ei activitatea culturală din Bistriţa din prag de primăvară până în prag de toamnă. O publicaţie de ţinută care a ajuns în toate colţurile de lume ( cea mai recentă prezentare fiind la Paris), impresionând prin ţinuta grafică şi subiectele abordate. La acţiune au fost prezenţi şi viceprimarii George Avram şi Ioan Peteleu.
Citiţi şi:
- Prima ediție a Festivalului "Legendele Cetății", un succes! Muzică bună și atmosferă relaxantă, o notă de culoare în agenda culturală a orașului!
- La Casa cu lei, Conexiunile dau roade
- Conexiuni literare, gata de lansare
- Gicu Serețan rămâne în gândurile și rugăciunile familiei
- Conexiuni bistriţene la Biblioteca Centrală Univesitară Iaşi
Adaugă comentariu nou