Conferinţa de primăvară din Protopopiatul Bistriţa, cu Mitropolitul Andrei. Urmează Năsăud şi Beclean
O înălţătoare şi de profund patriotism românesc ortodox conferinţă de primăvară s-a derulat în cadrul Protopopiatului Ortodox Bistriţa, la care au participat un număr important de preoţi, având ca temă de dezbatere „Anul Centenarului Marii Uniri” (1918-2018).
Deosebitul şi sensibilul eveniment a fost condus, cu profesionalism şi competenţă, de ÎPS Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a fost primit cu multă căldură sufletească de către PC preot protopop de Bistriţa, Alexandru Vidican, şi PC preot prof. Nicolae Feier, fiind prezenţi şi viceprimarul Bistriţei – Cristian Niculae, şi prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, alte personalităţi invitate.
Activitatea a debutat cu un înălţător Te Deum la cunoscuta biserică „Coroana” – „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, la care au luat parte numeroşi elevi, cadre didactice, creştini ortodocşi, mass-media etc., la care, în cuvântul de învăţătură, ÎPS Andrei a făcut o pertinentă motivaţie de a sărbători Anul Centenarului Marii Uniri pentru poporul român, venind cu o explicită pildă a Mântuitorului Iisus Hristos, care a cerut unirea tuturor religiilor creştine, în dreapta credinţă – ortodoxia.
Cu multă şi luminoasă dragoste creştinească, ÎPS Andrei a binecuvântat elevii şi copiii prezenţi, oferindu-le, cu generozitate, cărţi de rugăciuni şi iconiţe sfinţite cu Învierea Domnului, binecuvântând şi pe creştinii ortodocşi prezenţi.
În sala de festivităţi a Protopopiatului Bistriţa a avut loc conferinţa cu temă unică la nivelul întregii Patriarhii Române „Anul comemorativ al făruitorilor Marii Uniri și
anul omagial al unității de credință și neam”, susţinută de Dr. MIRCEA ABRUDAN, teolog și cercetător științific la Institutul de Istorie Națională „George Bariț” al Academiei Române, filiala Cluj. Urmează joi, 10 mai – Protopopiatul Năsăud, iar marți, 22 mai– Protopopiatul Beclean.
Citiţi şi:
- Conferinţa de toamnă în Protopopiatul Năsăud
- Mitropolitul Andrei, la conferinţa preoţească de primăvară. Pr. Emanuel Vidican a primit distincţia de iconom
- Mitropolitul Andrei și episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, la conferința preoțească de toamnă a Protopopiatului Bistrița
- La Biblioteca Judeţeană, Mica Unire devine temă de concurs pentru elevii de la LPS Bistriţa
- Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Bistrița-Năsăud. Vezi programul!
Adaugă comentariu nou