Congresul profesiei contabile din România. Ediția XXV. Viitorul profesiei scris în limbajul inteligenței artificiale
În zilele de 7-8 octombrie 2025 s-au desfășurat la Palatul Parlamentului din București, lucrările ediției XXV a Congresului profesiei contabile din România organizat de CECCAR- Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.CECCAR este organismul național specific unui domeniu profesional care s-a dovedit esențial pentru orice societate de-a lungul istoriei – contabilitatea.
Din cadrul filialei Bistrița-Năsăud la Congres au participat dl. Chira Luca Mircea, președintele Consiliului Filialei și Dna Sigartău Paraschiva, membră în Consiliul Superior CECCAR.
Anterior Congresului, o delegație a CECCAR - Chivu Elena președinte al Consiului superior CECCAR și Robert Șova vicepreședinte al Consiului superior - a organismelor profesionale internaționale de profil - Lee White, CEO al International Federation of Accountants (IFAC), Philippe Arraou, președinte al European Tax Adviser Federation (ETAF), Eelco van der Enden, CEO al Accountancy Europe, - a organismelor profesionale partenere - John Graham copreședinte AICPA&CIMA a fost primită de președintele Senatului dl. Mircea Abrudean, de vicepreședintele Camerei Deputaților dna Natalia Intotero și de ministrul finanțelor dl. Alexandru Nazare. Discuțiile s-au axat pe rolul important al colaborării interinstituționale în consolidarea unei economii sustenabile, orientate spre progres, și al parteneriatului dintre CECCAR și organismele profesionale similare de la nivel internațional pentru alinierea profesiei la bunele practici de la nivel internațional, în beneficiul profesioniștilor contabili, implicit al mediului de afaceri. Valorificarea experienței economiilor avansate și adaptarea modelelor acestora la realitățile mediului economic național este direcția firească pentru dezvoltarea unei profesii contabile moderne, conectate la tendințele globale, dar ancorate în realitățile economiei românești.
Genericul și tema Congresului, au fost adaptate la imperativul zilelor noastre: Smart Accounting powered by AI/ Contabilitate inteligentă bazată pe Inteligența Artificială.
Lucrările Congresului au fost deschise de Elena-Ecaterina Chivu, președintele Consiliului superior al CECCAR, care a subliniat faptul că profesia contabilă se află într-un moment de redefinire profundă, în care expertiza umană și inteligența artificială se completează reciproc. „Suntem martorii unei epoci în care datele, algoritmii și inteligența artificială nu mai reprezintă doar instrumente tehnice, ci factori determinanți ai guvernanței, ai transparenței, ai încrederii publice. Profesia contabilă nu se mai intreabă dacă va supraviețui digitalizării, ci cum va conduce această transformare. În centru misiunii noastre se află ideea de leadership profesional și de responsabilitate socială. Profesionistul contabil de astăzi nu este doar un specialist în cifre, ci un consilier de încredere, un garant al legalității și un partener activ al instituțiilor statului și al mediului de afaceri”, a declarat președintele CECCAR.
Prima zi a Congresului a fost dedicată dialogului interinstituțional și perspectivelor internaționale asupra viitorului profesiei contabile.
În cuvântul adresat la deschiderea evenimentului, Dl. Mircea Abrudean, președintele Senatului a spus:
„Tema acestui congres – Smart Accounting powered by AI – vorbește despre viitor. România are nevoie de specialiști care îmbină precizia cifrelor cu deschiderea către inovație.Într-o lume în care deciziile financiare se bazează tot mai mult pe date, expertul contabil devine gardianul adevărului economic.Prin formare continuă, prin etică profesională, prin deschiderea către noile tehnologii, CECCAR oferă profesiei contabile nu doar stabilitate, ci și viitor (...).Când profesioniștii contabili sunt respectați și protejați, firmele respectă mai bine termenele, declarațiile sunt depuse corect, iar încasările la buget devin tot mai predictibile.Sunt convins că această ediție aniversară a Congresului profesiei contabile va genera idei noi și soluții aplicabile.România are nevoie de experți contabili moderni, de organizații puternice și de o viziune comună, o economie corectă, digitală și transparentă.”
Tot în acest cadru, vicepreședintele Camerei Deputaților, Dna Natalia Intotero a menționat:
„Dumneavoastră sunteți cei care, din punctul meu de vedere, aveți rolul cel mai important în activitatea din domeniul privat pentru dezvoltarea accelerată și toată această schimbare duce categoric și la adaptarea legislației. De aceea vreau să vă bazați pe toată buna noastră intenție, sprijinul nostru și în acest mandat (...). Vă felicit pentru această temă importantă pe care ați ales-o! (...) mi-am reamintit cuvintele unui român de vază (...), îmi spunea să nu încercați să distrugeți inteligența artificială pentru că ea a fost creată să ajute.(...) Rolul nostru este de a crea o legislație care să protejeze și care să ajute și domeniul dumneavoastră de activitate, dar să ajute dezvoltarea din acest punct de vedere.”
Alte cuvinte de salut au fost adresate Congresului din partea ministerelor și instituțiilor guvernamentale cum sunt: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, dar și a unor organisme profesionale colaboratoare, fiecare subliniind necesitatea de a avea în CECCAR un partener riguros care să poată răspunde adecvat și relevant la toate nevoile specifice de informare.
În continuarea lucrărilor, sesiunea plenară, desfășurată sub tema #SmartAccounting powered by AI, a reunit lideri ai celor mai importante organizații profesionale internaționale din domeniul contabilității și fiscalității: Lee White, CEO al International Federation of Accountants (IFAC), Philippe Arraou, președinte al European Tax Adviser Federation (ETAF), Eelco van der Enden, CEO al Accountancy Europe. Discuțiile au fost moderate de prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte CECCAR.
Expunerile au pus bazele dezbaterilor din cadrul Congresului, oferind o perspectivă globală și regională asupra conceptului Smart Accounting, asupra modului în care inteligența artificială transformă profesia contabilă, redefinind competențele esențiale ale profesioniștilor și echilibrul dintre expertiza umană și automatizarea inteligentă.
Participanții au subliniat că, dincolo de inovația tehnologică, succesul profesiei depinde de capacitatea acesteia de a integra în mod echilibrat competențele umane și soluțiile bazate pe inteligență artificială, pentru a consolida încrederea publică, transparența și sustenabilitatea deciziilor economice.
Ziua a doua a Congresului a cuprins trei paneluri tematice dedicate principalelor direcții de transformare ale profesiei contabile.
- Provocări, oportunități și etică în utilizarea AI în practicile mici și mijlocii (SMPs)
- În era automatizării agentice, expertiza umană nu dispare – ci devine mai valoroasă. Profesionistul contabil devine consilier de încredere, orchestrator al colaborării om–tehnologie, strateg al deciziilor inteligente. Discuțiile au reliefat faptul că profesia contabilă se află într-un moment de răscruce strategică, în care integrarea inteligenței artificiale nu mai este o opțiune, ci o necesitate. AI transformă deja fluxurile contabile, însă, dincolo de tehnologie, provocarea reală rămâne menținerea echilibrului dintre automatizare și raționamentul profesional, dintre eficiență și responsabilitate etică.
- Impozitarea și automatizarea impulsionate de AI
- Tehnologiile precum SAF-T și automatizarea inteligentă pot simplifica procedurile, pot îmbunătăți calitatea datelor și pot transforma conformarea fiscală într-un avantaj strategic. Concluzia în privința componentei de conformitate: inteligența artificială nu elimină rolul profesioniștilor contabili, ci îl consolidează, plasându-i în centrul unui ecosistem financiar-contabil și fiscal modern, transparent și bazat pe încredere.
- AI în contabilitatea criminalistică: transformări în investigația, detecția și prevenția fraudelor economice
- În noul context digital, contabilitatea criminalistică depășește paradigma clasică de „urmărire a banilor” și devine un proces inteligent, bazat pe analiza integrată a datelor financiare, operaționale și comportamentale.
Congresul profesiei contabile din România a reafirmat rolul CECCAR ca partener strategic în procesul de transformare digitală a economiei, poziționând profesia contabilă ca un pilon de încredere, etică și inovație în era inteligenței artificiale. Viitorul profesiei contabile se construiește prin colaborare, adaptare și leadership.
Citiţi şi:
- 13 iulie, Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XX-a. Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI
- Ziua Naţională a Contabilului Român, sărbătorită la Bistriţa! O afacere nu este de succes, fără un contabil de succes!
- Pierderea independenței profesiei și naționalizarea în fapt a patrimoniului membrilor CECCAR prin preluarea controlului de către stat, printr-o autoritate publică din subordinea Ministerului Finanțelor!
- Propunere legislativă sau o „bombă cu ceas” pentru securitatea economică a României?
- Ziua Națională a Contabilului Român.Centenarul profesiei contabile reglementate în România
Adaugă comentariu nou