Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud alocă 300.000 lei pentru susţinerea sportului de performanţă
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va dezbate, în şedinţa extraordinară de miercuri, Programul anual pentru acordarea de finanţări din bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pe anul 2022 pentru Programul sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanţă".
Suma alocată de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud în vederea sprijinirii și promovării sportului de performanță în cursul anului bugetar 2022, este de 300 mii lei.
Procedura de selecție a programelor sportive, organizată de Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud, va cuprinde următoarele etape: publicarea Programului anual privind finanțarea de la bugetul județului Bistriţa-Năsăud a Programului sportiv de utilitate publică; publicarea anunțului de participare pe site-ul Consiliul Judeţean BistriţaNăsăud şi a calendarului privind derularea procedurii; înscrierea, depunerea și prezentarea programelor de către solicitanți; verificarea eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară; evaluarea propunerilor de programe; supunerea spre aprobare de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a rezultatelor evaluării precum și sumele alocate finanțării programelor sportive; comunicarea rezultatelor; încheierea contractului privind finanţarea acţiunilor/activităţilor din cadrul programului sportiv aprobat.
Citiţi şi:
- Două programe primesc finanţare de la Consiliul Judeţean pentru promovarea sportului de performanţă!
- Ce finanţări vor fi acordate de Consiliul Judeţean prin Programul sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanţă”!
- Consiliul Judeţean va acorda finanţări nerambursabile pentru activităţi nonprofit în valoare de 800.000 lei!
- Consiliul Judeţean a aprobat proiectele care vor beneficia de finanţare neramburasabilă din bugetul judeţului în 2020!
- Finanţări nerambursabile de 300.000 lei acordate din bugetul judeţului în 2022!
Adaugă comentariu nou