Consiliul Judeţean a împărţit sărăcia

*17 primării PSD nu au primit niciun bănuţ

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, reunit ieri în şedinţă extraordinară, a adoptat repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2011. În fapt, au fost împărţită suma de 20,110 milioane lei pentru 45 de oraşe şi comune, cele mai mari fonduri revenind Primăriei Năsăud (1,2 milioane lei), dar şi comunelor Dumitra, Maieru, Nuşeni, Uriu (câte 650 mii lei) sau Bistriţa Bârgăului, Chiochiş, Livezile, Lunca Ilvei, Rodna (cu câte 550 mii lei). La polul opus, sunt 17 comunităţi care au primari social-democraţi, şi anume municipiul Bistriţa, Beclean, Braniştea, Coşbuc, Feldru, Galaţii Bistriţei, Lechinţa, Leşu, Negrileşti, Parva, Petru Rareş, Rebrişoara, Salva, Şanţ, Şieuţ, Şieu Odorhei şi Teaca. Pentru aceste primării, Consiliul Judeţean nu a prevăzut niciun leu, considerând că bugetele lor sunt alimentate suficient prin decizia directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.

Liberalii şi social-democraţii reclamă alocarea discreţionară a fondurilor

Liderii grupurilor de consilieri judeţeni ai PSD - Daniel Suciu, şi PNL – Dorin Popescu au criticat în plen modul în care au fost repartizate aceste sume. În ambele cazuri s-a făcut apel la Regulamentul de organizare şi funcţionare a forului legislativ judeţean, menţionându-se faptul că un astfel de proiect, de importanţă majoră pentru judeţ, ar fi impus convocarea unei şedinţe ordinare şi discutarea „anexelor” (n.n. – împărţirea banilor) în comisiile de specialitate. Atât membrii PSD, cât şi cei liberali, au reclamat faptul că au intrat în posesia documentelor ce urmau să fie votate doar cu o oră înainte de începerea şedinţei. „De două zile, consilierii judeţeni ai PSD s-au chinuit să intre în posesia acestui document. Cine a gândit această împărţire? De ce 17 localităţi cu primari PSD nu au primit niciun ban? Le întoarceţi spatele oamenilor din aceste localităţi. Aşa ceva, a treia oară consecutiv, consilierii PSD nu vor putea vota”, a declarat Daniel Suciu.

Despre „atitudinea tendenţioasă” de împărţire a banilor a vorbit şi consilierul judeţean Gheorghe Marinescu. El a ţinut să precizeze că este pentru prima dată în cei 19 ani de existenţă a instituţiei când bugetul este adoptat în şedinţă extraordinară. Mai mult, excluderea unor comunităţi de la „felia” banilor nu s-a mai întâmplat, potrivit lui Marinescu, de când „Comisia economică” era coordonată de tandemul Liviu Rusu – Sabin Ilieşi, sub oblăduirea lui Gheorghe Pop.

Liviu Rusu: Primăriile PSD au primit 59% din fondurile distribuite de CJ şi Finanţe

Preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, a adus contraargumente pentru a justifica o echilibrare echitabilă a fondurilor. Liviu Rusu a prezentat cifre şi procente împărţite pe partidele politice reprezentate în CJ, astfel că, în opinia sa, PSD ar lua caimacul. Potrivit datelor furnizate de Rusu, din cele 191,807 milioane repartizate celor 62 de localităţi bistriţene de către DGFP BN şi CJ BN, 113,607 milioane lei sunt direcţionate către primarii PSD (59%), 60,500 milioane revin autorităţilor PD-L (32%), iar 17,7 milioane lei sunt alocate autorităţilor locale conduse de liberali. Se pare că în aceste calcule Primăria Prundu Bârgăului a fost inclusă în suita PSD, chiar dacă Ilie Avram şi-a manifestat simpatia pentru PNL.

Primarul Ştefan Sângeorzan: În campania electorală vă închid uşa!

Primarul comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan, a luat cuvântul la finalul şedinţei, după ce proiectul fusese adoptat. Iniţial, preşedintele Liviu Rusu nu a vrut să îi dea dreptul primarului să ia cuvântul, ameninţând că-l evacuează cu jandarmii, dar până la urmă edilul din Feldru şi-a putut spune ofurile. „Când veţi veni în campanie electorală, vă închid uşa. Tot ce a fost aici e o minciună. Noi nu am primit niciun ban la echilibrare, în schimb, la Runcu Salvei, unde sunt 1200 de babe, s-au alocat 5 miliarde lei vechi. Feldru este comuna cu cel mai mare număr de locuitori din judeţ. În schimb, Maieru, după ce a primit sume mai mari ca noi şi de la Finanţe, mai primesc încă 6,5 miliarde lei şi de la Consiliul Judeţean”, a declarat Ştefan Sângeorzan, care a ameninţat că va propune comunelor PSD să se retragă din proiectul de management integrat al deşeurilor.

De asemenea, Sângeorzan l-a luat în colimator şi pe democrat-liberalul Călin Sbârciu. Consilierului judeţean PD-L i se impute că nu a susţinut comuna Feldru în alocarea unor fonduri, deşi este director adjunct al unităţii şcolare din localitate. Una peste alta, Sbârciu este o „marionetă”, iar bugetul este „o ruşine”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5