În Consiliul Judeţean totul funcţionează şi se votează în „varianta preşedintelui”
„Cu 16 voturi pentru şi 15 împotrivă a trecut şi proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului judeţean pe anul 2008, varianta preşedintelui” a declarat Liviu Rusu, preşedintele Consiliului Judeţean, la sfârşitul şedinţei extraordinare de ieri. Printre cei care au votat „pentru” se numără şi consilierul judeţean Vasile Negruşeri. Situaţia lui Negruşeri este incertă, după excluderea din PSD, decizie contestată în instanţă de către Negruşeri. Până la soluţionarea problemei, Vasile Negruşeri îşi păstrează statutul de consilier judeţean şi continuă să le facă „zile fripte” foştilor colegi din PSD. Ceea ce a stârnit controverse şi nemulţumiri în rândul consilierilor judeţeni PSD şi PNL a fost repartizarea pe primării a cotelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrare pe anul în curs. În cadrul şedinţei de lucru a Comisiei Economice, prezidată de Anton Vlad, au fost prevăzute pentru a intra în posesia celor 217.000 de lei, următoarele zece unităţi administrativ-teritoriale : Primăria Matei, Sânmihaiu de Câmpie, Negrileşti, Şieu Odorhei, Lechinţa, Monor, Teaca, Prundu Bârgăului , Miceştii de Câmpie şi Livezile. În varianta preşedintelui CJ Liviu Rusu, s-au schimbat destinaţiile, şi astfel 217.000 lei au fost propuse să meargă spre zece primării, întâmplător sau nu, toate portocalii: Bistriţa Bârgăului, Budacu de Jos, Dumitriţa, Ilva Mare, Matei, Nuşeni, Rodna, Sânmihaiu de Câmpie, Zagra şi Năsăud. Şi asa s-a şi votat, după voia şi în varianta preşedintelui.
Citiţi şi:
- Peste 200.000 de lei sunt propuşi pentru zece primării PD-L
- Opt comune din judeţ au primit 2,9 milioane lei, din Fondul de rezervă al Guvernului!
- PDL respinge acuzaţiile aduse de deputatul PNL Ioan Ţintean
- Primarii PNL strânşi cu uşa de PDL şi PSD
- Agro-turismul începe să devină realitate: De la lecția de zootehnie de la Sânmihaiu de Câmpie la cântecele Lenuței Purja de la Târlișua
Adaugă comentariu nou