Cornel Cotuțiu: Școala românească acum 40 de ani

Școala românească a intrat într-un proces alert de devalorizare. Această obligativitate de a promova elevii 10 ani la rând a dus în foarte scurtă vreme la coborârea exigenței la zero, la o impasibilitate cvasigenerală a elevilor - un soi de dulce amorțeală și un dezinteres revoltător din partea majorității. De la an la an elevii trec dintr-un ciclu în altul din ce în ce mai puțin pregătiți, din ce în ce mai mult cretini, insensibili și chiar răuvoitori. O clasă, dacă vrea, te poate sabota în toată legea; noroc însă că n-au ajuns (încă?) la atâta recalcitranță.

            Cu nu prea mulți ani în urmă unele întreprinderi lucrau cu așa zisele „pierderi planificate”, aprobate, deficit aprobat; activitate economică ineficientă și păgubitoare - dar acceptată.

            Iată că învățământul românesc a intrat și el sub zodia aceasta, căci, după felul în care este conceput și impus, activitatea instructiv-educativă a început să fie strangulată, ciuntită, diminuată și drept rezultat imediat este scoaterea în lume a mii și mii de absolvenți subdezvoltați intelectual. Învățământul a devenit o bandă rulantă de „emancipare a troglodiților”. Avem realmente o activitate instructiv-educativă cu pierderi planificate (sau, să zicem, mușamalizate), dar neomologate, neoficializate (căci poezia oficială e alta). Pierderea constă în atrofierea exigenței pedagogice, în împuținarea uimitoare a bagajului - de cunoștințe generale înșușit de elevi, așadar, în micșorarea orizontului spiritual, al unui om la vârsta primei tinereți. Ies și vor ieși două categorii de absolvenți de liceu (între care discrepanța e din ce în ce mai categorică): marea categorie a submediocrilor și restrânsa categorie a celor care, prin eforturi proprii, s-au smuls din balta numitorului comun. O consecință în perspectivă este, se pare, aceasta: gradul de intelectualitate al intelectualilor cu patalama va începe să scadă, puterea de receptivitate fiind amenințată să slăbească. Iar spiritul novator-avangardist ar putea ajunge să fie căutat cu lumânarea sau trecut în linia secundă.

            La liceul meu majoritatea elevilor sunt niște depășiți mintal, niște handicapați, virtuali repetenți, niște foști repetenți absolviți în ultimă instanță. Am observat că puținii elevi mai răsăriți, cu mai mari disponibilități de receptivitate și cu ceva elemente de cultură în plus față de majoritate, s-au lăsat treptat antrenați de ceilalți. Elevi buni și bunicei, au început să coboare la limita suficientului străveziu. Nu sunt de acuzat, căci n-au forțe necesare să nu se lase ispitiți de condiția majorității. La rândul nostru, profesorii, fiind obligați de împrejurări să depunem o muncă instructiv-educativă cu astfel de inși, am ajuns să fim contaminați de același flagel. Profesori tineri, abia absolvenți, în câteva luni își pierd entuziasmul, plăcerea de a profesa. Ești nevoit să-ți urmărești pasiv propria-ți derivă. Intri la clasă în silă, abia aștepți să pleci de la școală, n-ai nici o tragere de inimă pentru profesiunea ta, interesul pentru a-ți menține calitățile de dascăl, de a te autoperfecționa, începe să scadă; dispozițiile și hotărârile administrativ-profesionale nu sunt nici un stimulent pentru tine, dimpotrivă, îți produc iritare, te închistează, preferi tăcerea, îți construiești prin eschive și simulări o platoșă de apărare. Cuvântul a ajuns extrem de nociv. Nu mai e un simplu mijloc de comunicare, e și o modalitate de a subordona, de a distruge la nevoie. Cuvântul a început să aibă atâta încărcătură figurativă, atâtea subînțelesuri, îngreunat cu atâta echivoc, incit, închipuindu-ți o convorbire cu un strămoș dintr-a patra generație, nu poți fi sigur că te-ar înțelege prea mult.

.

            Nu-mi vine să cred cât de vioaie este ironia de care știam, încă școlar fiind: „S-a schimbat modificarea”... Totuși, arată mai bine... modificată pentru vremurile de acum. „S-a modificat schimbarea”…

Cornel Cotuțiu