La noi

O abureală

Cornel Cotuțiu

Precum se știe, în mărinimia și sporitul lor sentiment religios, guvernanții au găsit… o găselniță pentru Paște, ca să înmoaie sufletul bugetarului (activ și pensionat), aparținător bisericilor ortodoxe și greco-catolice, dar (ciudat !) nu și pentru creștinii aparținând cetățenilor minoritari etnic: Salariile și pensiile să fie acordate înainte de data obișnuită. Termen limită de „binefacere” – 10 aprilie; da, dar după ce sărbătorile pascale ale celorlalți erau terminate. Ce să fie: o gafă guvernamentală ? o neglijență înainte de… somn ? căci se înțelege de la sine că am avut a face cu o discriminare, potrivită unui criteriu nefericit al majorității.
S-a făcut zvon de bucurie în mass-media pe seama acestei măsuri: Să aibă românul ce pune pe masă de Sfintele Sărbători. Românul ar fi avut ce pune pe masă și fără acest zor financiar. Dar cel care nu trăiește decât, efectiv, din bani de pensie ? Adică cel care are o pensie nenorocită și aceea diminuată de ticălosul de fost președinte ? Adică cel care, în așteptarea pensiei următoare se uită, cu sentimentul că este jefuit, la factura de la gaz, cea de la electrice, de la NextGen, de la telekom, Aquabis, de la Salubritate, Orange, rata de la CAR, datorii de la vecini, prieteni ? Și care abia mai găsește un pumn de făină în fundul sacului ?
Ei bine, ce urmează pentru acești milostiviți, de la data de 10 încolo ? Au de numărat 34 de zile, până la încheierea intervalului, până când umilitorul bancomat va fi să ofere balonul de oxigen.
Am un gând pe tema asta: Poate că, în discernământul , în fantezia actului de decizie, se va hotărî ca dată limită de livrare a pensiei iluzorie ziua 10: Astfel, pe mai, de Duminica Samarinencei, în iunie, de Sf. mucenic Mochie, în iulie, Sf. ap. Bartolomeu și Barnaba ș.a.m.d.
În cel mai recent dicționar al limbii române, la cuvântul „abureală” nu e menționat un sens conotativ, utilizat mereu în comunicarea orală recentă, adică: o spunere, un fapt care distrage, pentru moment, atenția, o promisiune cu efect momentan, ceva care se interpune efemer între realitate și adevăr, între amândouă și o păcăleală intenționată pentru naivi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5