Pensia socială minimă stabilită prin bugetul de stat

Pensia socială minimă garantată va fi stabilită anual, începând cu 2010, prin legea bugetului de stat şi va putea fi doar majorată prin rectificări bugetare, în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare, au declarat, ieri, agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale. Pentru anul 2009, nivelul pensiei sociale minime garantată va fi de 300 lei, începând cu 1 aprilie 2009, şi de 350 lei, începând cu 1 octombrie 2009, prevedere deja inclusă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă.

„Începând cu anul 2010, nivelul pensiei sociale minime garantate se stabileşte, anual, prin legea bugetului de stat şi poate fi doar majorat prin legile de rectificare a bugetului de stat, în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare", se arată în proiect.

Pensia socială minimă garantată va fi determinată ca diferenţă calculată de la nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată şi va fi acordată pensionarilor din sistemul public, cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate.

Diferenţa va fi suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii. În cazul pensionarilor de urmaş, pensia socială minimă garantată va fi acordată fiecărui urmaş în parte. În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public în baza unor legi cu caracter special, la acordarea pensiei sociale minime garantate va fi avut în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri. Pensia socială minimă garantată va fi astfel acordată numai în situaţia în care veniturile însumate, se situează sub nivelul acesteia.

Drepturile acordate cu titlu de pensie socială minimă garantată vor fi stabilite şi plătite de către Casa Judeţeană de Pensii, şi evidenţiate distinct pe talonul de pensie. Sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public vor pune la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii toate informaţiile necesare solicitate de aceasta, în vederea aplicării ordonanţei, iar procedura, tipurile de informaţii, termenele şi modalităţile concrete de comunicare vor fi stabilite, prin protocol încheiat între Casa Naţională de Pensii şi fiecare din sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5