Cosmin Matei, de la CS Gloria 2018 BN, la lotul național U15!
Jucătorul CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a fost convocat la naționala României U15 pentru un stagiu centralizat de pregătire. Acesta va avea loc între 3 -9 septembrie în Cluj-Napoca.
În perioada 23 – 28 iulie, Departamentul de Scouting al FRF a organizat, la Centrele Naționale de Fotbal Mogoșoaia și Buftea, o primă tabără de vară, etapa finală din cadrul Turneului Speranțelor. La această primă acțiune au participat 119 jucători născuți în anul 2009, atât din țară, cât și din străinătate, 31 dintre aceștia prezentându-se de la cluburi de peste hotare. În programul acestei tabere au fost incluse mai multe meciuri între jucătorii convocați plus testări tehnice și fizice. La acțiune au participat toți antrenorii loturilor naționale de juniori.
O a doua etapă a proiectului a avut loc în perioada 30 iulie – 4 august, când au fost testați alți 68 de juniori care evoluează în România.
În urma acestor tabere de vară au fost selectați și au intrat într-un proces de testare și monitorizare jucătorii care vor forma lotul lărgit al noii naționale U15 a României, a anunțat FRF.
Citiţi şi:
- Felicitări! Răzvan Moise, tânărul bistriţean convocat, din Belgia, în vederea formării lotului naţional U15!
- Mihai Nagy, locul 2 cu echipa României de tenis de masă la Gimnaziada U15!
- Echipele U 17 și U 19 ale ACS Transilvania Bistrița, victorii împotriva LPS Târgu Mureș, în prima etapă din Campionatele naționale de juniori!
- Lucian Sănmărtean, noul manager sportiv al loturilor naţionale de juniori
- Sadi Akari de la Gloria Bistriţa, în lotul Naţionalei Under 19 pentru meciul cu Anglia
Adaugă comentariu nou