Crăciunul la Ilva-Mare
Lumina Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos a coborât în sufletele locuitorilor Ilvei Mari cu un frumos program artistic ca „prolog” la Festivalul colindelor şi obiceiurilor de iarnă, care a avut loc în 27 decembrie.
După urările de întâmpinare ale domnului primar Alexandru Anca, s-a desfăşurat, ca semn al bucuriei Naşterii Domnului, o activitate a şcolii din Ilva Mare, mulţumită unor dascăli cu suflet mare.
Doamna directoare, Anuţa Văsieş a prezentat programul, care a început cu sceneta specifică sărbătorilor de iarnă „Bucuria de a trăi” condusă de doamna profesoară Cristina Cihilta.
„Belciugarii”, obicei de iarnă prezent în localitatea noastră, împrumutat de la „fraţii bucovineni”, a ajuns în sufletele ilvenilor ca ecou al neamului nostru de oieri şi „feciori ai Mioriţei”. Cu acest obicei, domnul profesor Pavel Berengea, a făcut cunoscută comuna în ţară şi chiar peste hotarele ei. Anul acesta a participat la Bistriţa la festivalul „Nicolae Ivan”, apoi locul I pe judeţ la Transilvania pe Pietonala Bistriţa şi la spectacolul de Crăciun de la Muzeul Judetean Bistriţa-Năsăud.
Au urmat două colinde interpretate de Fantana Pralea Beatrice şi Ciubotariu Mariana, clasa a III-a.
Domnişoara poetaăsş doinitoare Viorica Cătuneanu ne-a încântat sufletul cu două colinde la caval şi muzicuţă.
Cu „Pluguşorul” aparţinând domnului Fantana Pralea Nicolae, ilvenii mari s-au prezentat, în 27 decembrie, la „Festivalul colindelor şi obiceiurilor de iarnă”.
Clasa a IV-a, sub conducerea doamnei învăţătoare Valeria Griga, a prezentat un frumos program artistic – colinda, urătura şi belciugari – având ca solistă pe Denisa Flămând cu o colindă.
Clasa a III-a, condusă de doamna profesoară pentru ciclu primar, Veronica Sasu, împreună cu doamna educatoare pensionară Fantana Pralea Paraschiva, ne-a mângâiat sufletul cu alt obicei specific: sârba cu fetele şi colinde.
Doamna directoare mulţumeste locuitorilor comunei, participanţilor şi interpreţilor pentru clipele plăcute petrecute în pragul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Comentarii
ne-a sensibilizat bogăţia de nestemate ale obiceiurilor ilvene de iarnă dar şi ale celor din Moldova de peste Prut:Cahul şi Floreşti,precum şi portul românilor unic în frumuseţe.Am plecat cu sufletele mai curate şi impresionaţi de ospitalitatea gazdelor.An nou cu bucurii vă doresc tuturor!
Adaugă comentariu nou