Tradiţii, obiceiuri, colinde, oameni din Ilva Mare la Trinitas-TV

Recent, renumitul post Trinitas-TV al Patriarhiei Române a prezentat un splendid documentar despre tradiţiile, obiceiurile, datinile, colindele de Crăciun ale trăitorilor din Ilva Mare, cu imagini inedite despre această localitate montană din Ardealul de Nord.
Ilva Mare apare pentru prima dată amintită într-un document după militarizare, în anul 1763. Există un valoros studiu monografic, „Istoria parohiei Ilva Mare”, scris de Pavel Dan în anul 1864, tipărit în 1906 la Bistriţa, de unde vedem o primă gospodărie venită aici în 1730. Recelea era populată de oameni care atunci aparţineau teritoriului administrativ al Rodnei, rodnenii au roit aici la gospodăriile sezoniere, după care s-au aşezat definitiv în arealul de sub Muntele Cornii, ridicând cătunul Recelea. Până în anul 1763 spaţiul de pe malul drept al Ilvei a aparţinut teritoriului administrativ al Rodnei, iar teritoriul locuit de pe partea stângă aparţinea de Maieru. Ilva Mare are o altitudine de 780 de metri.
Poiana Cătunenilor, bine prinsă în imagini de către cameramanii de la Trinitas-TV, aparţine de Ilva Mare şi este o mică comuniune de oameni viguroşi, căliţi de vremuri, cu doar 50 de case aruncate şăgalnic pe larga platformă a soarelui şi a zăpezilor, sus, la o altitudine de 1200 de metri. Este străjuită pe axa est-vest de Măgura Păltinesii, Culmea Poiana Mărului, Muntele Măgura Neagră, în vest deschidere spre Valea Someşului, Muntele Cornii, Dealul Ivan, Dealul Frâului. Viaţa este frumoasă şi aspră acolo sus şi există o puternică unitate de supravieţuire între oameni, animale, păşuni şi păduri. Aici s-a născut şi a copilărit cunoscutul om de cultură, scriitor, profesor de limba şi literatura română, Sever Ursa, ctitorul Muzeului „Cuibul visurilor” din Maieru. Aici şoapta vântului se înfăşoară într-o linişte ancestrală.
De Sărbătoarea Naşterii Domnului, ziua a treia de Crăciun, se desfăşoară pe Ilve un festival folcloric tradiţional, cu această ocazie se regăsesc ilvenii într-un alai de colinde, obiceiuri, datini, tradiţii strămoşeşti. După terminarea Sfintei Liturghii de la Biserică, mulţimea asistă la splendida paradă a formaţiilor folclorice, cu colindători, cu mascaţi, cu cei cu capra, turca şi irozii, toţi venind din Ilva Mică, Poiana Ilvei, Leşu Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Lunca Ilvei, vin primarii de aici, directorii şcolilor, cadrele didactice, copiii, mai toţi îmbrăcaţi în minunatele lor costume tradiţionale. Spectacolul se derulează în sala arhiplină a unui cămin cultural căruia îi vine rândul, vin pe scenă irozii din Ilva Mică, formaţiile elevilor şi ale căminului cultural din Poiana Ilvei, trişcaşii din Măgura Ilvei şi din Leşu, turcarii şi căprarii din Lunca Ilvei şi din Ilva Mare.
Belciugarii din Ilva Mare- în care prof. Pavel Berengea a investit muncă şi suflet, dânsul este ctitorul festivalului ilvean precum şi al unui ansamblu folcloric care, iată, a dus faima Ilvelor tocmai la Paris- sunt nişte tineri mascaţi care dansează şi fac figuri comice, acompaniate de bătăile ritmice ale fălcilor de lemn. Unul dintre tineri este o turcă, aceasta fiind făcută din bucăţi de lemn îmbinate subtil pentru a reda cât mai fidel capul unei capre, cap înstruţat cu podoabe, montat pe un baston de care se ataşează un ţol sau un covoraş de mărimea celui care o manevrează. Lângă băiatul care duce capra, băieţii se mai maschează în popă, jandarm, ţigan, urs, doctor, diavol, mireasă şi mire. Belciugarii mai au pe lângă ei şi un fluieraş şi un ceteraş, dacă-l găsesc.
Pe Valea Ilvelor costumul popular tradiţional este de o frumuseţe aparte. Bărbaţii poartă pantaloni albi de pănură, cioareci şi cămaşa de bumbac lungă, peste care se pune cureaua. Bărbaţii şi femeile poartă pieptare din piele de oaie, deasupra se poartă „gubul” din pănură neagră. Pe cap bărbaţii au pălării cu boruri mari, în picioare au opinci, cizme, bocanci. Iar iarna poartă cojoace din piele de oaie. Femeile mai în vârstă poartă pe cap baticuri sau năframe negre şi pieptare negre, fetele au pieptare din catifea neagră, mânecile cămăşii şi poalele sunt cusute cu flori sau pene. În general trei ceteraşi formează orchestra, primaşul, cel cu vioara, contralăul, cel care cântă cu bracea şi gordunaşul, cel care acompaniază la contrabas, iar uneori vin şi un taragot şi un acordeon.
La Ilva Mare, ca de altfel în toate satele ilvene, sunt oameni minunaţi, ataşaţi trup şi suflet tradiţiilor seculare locale, îmi face plăcere să-i amintesc pe câţiva. Profesorul Pavel Berengea, şeful ASTREI din Valea Ilvelor şi soţia sa Olimpia, primarul Alexandru Anca, Vasile Hanciuc, Pavel Pop, Ana Văsieş, Sabina Gălan, foarte bună organizatoare, profesorii Ştefan Candale, Ştefan Sas, Nicolae Pralea-Fântână, Ionuţ Berengea, Virginia şi Constantin Melian, Ironim Ureche, Ana Berengea, preoţii Silvestru Dănilă, Ionel Berengea, Cristian Lupşan. Să n-o uităm pe simpatica profesoară din satul de sub nori, Viorica Cătuneanu, cu fluierul său fermecat.
La Ilva Mare întâlnim „Muzeul din pod”, aici colectivul didactic al Şcolii Generale „Ion Creangă”, se implică cu drag şi pasiune de valorificarea elementelor de istorie şi tradiţii locale, colecţiile strălucesc în cele două camere din podul şcolii. La Poiana Ilvei mai avem un muzeu, ctitorit de familia prietenului nostru Dinu Virgil Ureche, directorul Editurii „Napoca Star” din Cluj-Napoca.
Şi tot la Ilva Mare avem frumoasa Mănăstire „Schimbarea la Faţă”, stareţă este măicuţa stavroforă Hristofora, harnică, gingaşă, bine primitoare a pelerinilor, iar duhovnic este părintele Daniil, ctitorul sfântului locaş.
Trinitas-TV ne-a făcut o reală şi plăcută surpriză cu imaginile ilvene deosebit de generoase care răsuflă după tradiţiile strămoşilor, tradiţii creştine, păstrând nealterată legătura cu Dumnezeu Cel Atotputernic şi Milostiv. Prof. Pavel Berengea vorbea despre Belciugarii săi care onorează gospodăriile prin care colindă, pentru ca „să nu se piardă autenticul”. Doamna Sabina Gălan ne-a spus în faţa camerelor tv. „Copiii se nasc cu ritmul în sânge…nici nu vă închipuiţi câtă zestre are poporul român”. Viorica Cătuneanu, scriitoare, profesoară, după 22 de ani petrecuţi în Ţara Oaşului, s-a întors acasă, în Poiana Cătunenilor, în sătucul de dincolo de nori, pentru că „dorul de cer m-a readus acasă.” Am mai văzut-o pe micul ecran şi pe doamna Anuţa Popanton, care se bucură de statutul de socăciţă, adică un fel de mare maestru bucătar.
Mulţumim Trinitas-TV, chiar şi pentru această reprogramare a minunatului documentar, mulţumim inimoşilor oameni ai Ilvelor care fac din tradiţiile lor creştine o necesitate de viaţă. Mi s-a furişat în suflet expresia profesorului Pavel Berengea, „Liniştea este cea care ne ţine.”