Crâmpeie din programul artistic al claselor gimnaziale de la Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga”-Bistrița

         An de an, celebrăm Ziua Națională nu doar ca pe o simplă sărbătoare legală, ci ca pe o reînnoire a angajamentului nostru față de valorile care ne definesc: unitatea, demnitatea, dragostea de neam și țară, respectul pentru înaintașii care au luptat pentru împlinirea unui ideal secular: Marea Unire de la 1918.

        Noi, la Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga ", prețuim lecțiile istoriei și ne asigurăm că elevii înțeleg sacrificiile care au stat la baza României moderne. Sărbătorind Ziua Națională, ne onorăm strămoșii și ne reafirmăm identitatea și valorile naționale. Astfel, Clubul de Istorie coordonat de către doamna profesoară de istorie Ciubotariu Alina-Magdalena  a pregătit un program artistic patriotic intitulat ,,România, țara mea frumoasă" , o suită de momente menite să ne apropie inimile de momentele istorice glorioase, de tradițiile noastre bogate și de eroii care s-au jertfit pentru pământul sfânt al României.

         Prin versuri, cântece tradiționale sau contemporane și alte momente artistice inedite, am adus un omagiu memoriei colective și mândriei de a fi români. Fiecare moment artistic a fost pregătit de către elevi cu mult entuziasm și străduință, purtându-ne prin filele istoriei și frumusețea culturii noastre.

        De asemenea, și în orașul Alba-Iulia, acolo unde acum 107 ani într-o atmosferă înălțătoare, Marea Adunare Națională a votat în unanimitate istorică  ,,Declarația de Unire cu Țara " , elevii reprezentanți ai școlii noastre și-au manifestat gândurile și mesajele patriotice dedicate Zilei Naționale în cadrul unei excursii tematice.

 Prof.coord. Ciubotariu Alina

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5